O privire asupra Istoriei critice a  lui Nicolae Manolescu (I)

O PRIMĂ LUARE DE CONTACT
Trebuie să recunoaştem: cea mai aşteptată carte a anului trecut a fost Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Fie că ne place, fie că nu, Editura Paralela 45 a dat o lovitură mediatică extrem de importantă, pe care şi-a planificat-o minuţios, inclusiv prin tensiunea aşteptărilor pe care a susţinut-o prin amânări succesive ale scoaterii pe piaţă a cărţii. Mai toţi care s-au pronunţat la un prim contact au afirmat că Istoria critică… este cartea anului 2008, ceea ce nici nu înseamnă prea mult, dacă nu chiar că ar fi cartea deceniului sau a intervalului postdecembrist.
Succesul de public pe care Istoria critică… l-a avut la târgul Gaudeamus din noiembrie trecut n-a făcut decât să sporească interesul, iar sporirea interesului să atragă opinii pro sau contra care sunt abia la început, căci 1500 şi ceva de pagini sunt nu numai greu de citit, dar şi mai greu de evaluat, dacă reuşeşti să treci peste reacţiile imediate provocate de consultarea Cuprinsului, zonă la care fiecare dintre acei care au pus mâna pe tom s-a repezit.
Cercetarea inversă a continuat şi aici, deoarece gestul firesc al cititorului, interesat, fiind el însuşi scriitor, sau dezinteresat, fiind doar iubitor de literatură, a fost să vadă cine e prezent şi, mai ales cine nu figurează pe ceea ce, ne place-nu ne place, numim „lista lui Manolescu”. Scriitorii înşişi s-au căutat cu febrilitate.