Din frecventarea constantă a filosofiei şi filosofului, Leonid Dragomir este pe cale să se arate cu o nouă carte despre Mihai Şora şi opera sa. În ultimele numere din revista Argeş exegetul îşi propune sistematizarea gândurilor subsecvente textului original (textului Mihai Şora), dar şi „tălmăcirea” – fără a-l păgubi de semele propriei specii – nu numai pentru sine, ci – presupunem – şi pentru diletantul rătăcitor printre disciplinele liberale. Intenţie generoasă, pentru care binemerită gratitudinea cititorului. Spre exemplu: „Ideea esenţială este că din punct de vedere ontologic actul primează asupra putinţei (sau posibilităţii). În favoarea ei, Mihai Şora argumentează în felul următor: Universul, deşi este un macrosistem de ecsistări, de existenţe legate unele de altele, privit în globalitatea lui nu ec-sistă, ci in-sistă. Faptul insistării arată că nu-şi este suficient sieşi, la fel de bine putând să fie sau să nu fie. Drept care, pentru a ne da seama de ce există ceva mai degrabă decât nimic – adică pentru a răspunde la întrebarea  fundamentală a metafizicii, după Leibniz sau Heidegger – trebuie să presupunem un temei în Purul Act intensiv singular. Acesta constituie «este»-le  care face să fie, sau Unul plin. Despre el, care înseamnă totodată şi Verbul total, din care provin toate numele, nu se pot spune prea multe, probabil şi din cauză că nu se poate spune în mod pozitiv ceva. Totuşi, autorul sugerează că nu i se poate pune în mod valabil întrebarea ce?, ci întrebarea cine? Verbul total este o «Cine-itate», cu alte cuvinte este o persoană” (1.
Sensul secund pe care ni-l transmite acest fragment este o invitaţie la recitirea adagiului: „Omul e măsură a lucrurilor”. Da, adevărat. Dar a lucrurilor pe care le cunoaşte şi cât le cunoaşte.