Neînţelegere

Tatonând cu vârful degetelor programele T.V., ajung faţă în faţă cu un globtrotter, care vorbeşte despre Franţa. Fiind Franţa o carte deschisă pentru români, se mai găseşte câte ceva nou pentru fiecare şi de fiecare dată. Astfel, într-o localitate află reporterul nostru statuia unui cercetător în domeniul medicinii. Părinţii acestuia – diplomaţi acreditaţi în România. Tânărul nu este prin urmare străin de tărâmul românesc. Rezultatele studiului său nu obţin însă recunoaşterea. Va veni un altul, pe nume Pasteur şi,  cu aceste rezultate, va cuceri lumea (atât cât poate fi cucerită prin ştiinţă, pentru că – vom vedea – marea cucerire rămâne tot aceea prin violenţă şi moarte). Spiritul justiţiar al românului  nedreptăţit de soartă secole de-a rândul este în largul lui. Pasteur este găsit vinovat; dura lex, sed lex. Cuvântul impostor este evitat, dar el duce, subteran, discursul în spate. Fiat iustitia, pereat mundus!
Perfect: unde-i lege , nu-i tocmeală, spunem şi noi, traducând foarte liber dictonul ciceronian.
Şi totuşi, cu Pasteur cum rămâne? Dar cum rămâne cu Babeş al nostru, care i-a fost discipol? Înseamnă că Pasteur  a fost nu numai un impostor, ci şi un farsor de clasă. Cum de va fi stat savantul român ani de zile sub tutela francezului şi nu l-a „mirosit”? Cum de-i va fi reuşit aceluia simularea perfectă?
Să încetăm însă cu vorbele în dodii şi să privim lucrurile în conexiunea lor firească.