Într-unul din comentariile de pe bookblog, un cititor mi-a scris, în loc de argumente opuse şi contraexemple, că nu am niciun fel de autoritate morală, culturală, intelectuală pentru a vorbi despre cărţi. La o asemenea acuză din partea unui necunoscut – evident nu a avut niciun gând să-şi decline identitatea – am refuzat să-l mai recunosc drept interlocutor. Tipul nu era interesat de dialog, ci era pornit pe jigniri.

Ceea ce ar fi trebuit să fac părea să aibă doar aceste soluţii: fie să mă duc să mă împuşc – ceea ce ar fi fericit ocazionalul meu adversar, deşi nu ar avea nicio importanţă dispariţia unui om nul ca autoritate – fie să continuu prin recenzii cu metode la fel de nedrepte ca ale sale. De pildă, lui Tudor Octavian – autorul discutat în recenzia de faţă – să-i contest aşa, fiindcă mi-a venit mie – orice calitate de scriitor, să-i anulez autoritatea creatoare, să spun că altă carte mai slabă n-am întâlnit de-o vreme îndelungată. Parte din otrava cu care fusesem „impregnat” de acel cititor s-o transmit astfel mai departe către public ori către scriitorul discutat. Numai că pe bookblog.ro nu se discută decât foarte rar cărţi proaste. O tăcere politicoasă şi o îndepărtare fermă din teancurile tot mai mari de cărţi pentru citit sunt singurele măsuri întreprinse.