Despre canonul literar. Aspecte generale
Cuvântul canon înseamnă ,,normă’’, ,,tipic’’, ,,regulă’’ care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice (obligatorii) specifice unei epoci literare sau unui anumit curent literar. De asemenea, acest cuvânt desemnează, în alte planuri, ideea de dogmă ritualică, dogmă religioasă, juridică, morală etc.
Canonul este constitutiv tuturor manifestărilor literare, iar dependenţa acestora de anumite norme de bază s-a concretizat, în primul rând, în ,,cristalizarea’’ celor trei sisteme literare numite genuri: genul epic, genul liric şi genul dramatic. Genul literar este conceput ca o grupare de opere literare bazată, teoretic, pe necesara comuniune atât în privinţa formei externe, cât şi a formei interne (atitidinea, tonul, scopul subiectului). Pentru Tzvetan Todorov (în Genurile discursului), genurile literare funcţionează ca orizonturi de aşteptare pentru cititori şi ca modele de scriitură pentru autori. Aşadar, scriitura literară este realizată în funcţie de cerinţele structurale (şi convenţionale) ale unui sistem generic (arhitext). În acelaşi timp, fiecare specie a genului literar este condiţionată de propriile sale norme, reguli şi procedee diferenţiatoare. Tragedia antică implica eroismul sub semnul tragicului şi al sublimului, un anumit limbaj, cele trei reguli şi verosimilitatea adevărului poetic, pe când comedia consta (şi consistă în continuare!) în valorificarea comicului şi a unui alt tip de limbaj.
În lumea poeţilor latini ai antichităţii, marii autori elini erau consideraţi canonici, iar modelele literare eline funcţionau ca etaloane ale perfecţiunii poetice. Poezia alexandrină, înflorită în secolul al III-lea î.e.n., în perioada dintre moartea lui Alexandru cel Mare şi secolul lui Augustus, nu se mai adresa maselor largi, ci oamenilor de curte şi membrilor erudiţi ai cenaclurilor vremii. În paralel cu poezia ,,realistă’’ – al cărei reprezentant a fost Teocrit, întemeietorul poeziei bucolice – s-a dezvoltat, în orizontul poeticii alexandrine, o poezie intimistă, cizelată la maxim, în cele mai mici detalii.
Cuvântul canon înseamnă ,,normă’’, ,,tipic’’, ,,regulă’’ care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice (obligatorii) specifice unei epoci literare sau unui anumit curent literar. De asemenea, acest cuvânt desemnează, în alte planuri, ideea de dogmă ritualică, dogmă religioasă, juridică, morală etc.
Canonul este constitutiv tuturor manifestărilor literare, iar dependenţa acestora de anumite norme de bază s-a concretizat, în primul rând, în ,,cristalizarea’’ celor trei sisteme literare numite genuri: genul epic, genul liric şi genul dramatic. Genul literar este conceput ca o grupare de opere literare bazată, teoretic, pe necesara comuniune atât în privinţa formei externe, cât şi a formei interne (atitidinea, tonul, scopul subiectului). Pentru Tzvetan Todorov (în Genurile discursului), genurile literare funcţionează ca orizonturi de aşteptare pentru cititori şi ca modele de scriitură pentru autori. Aşadar, scriitura literară este realizată în funcţie de cerinţele structurale (şi convenţionale) ale unui sistem generic (arhitext). În acelaşi timp, fiecare specie a genului literar este condiţionată de propriile sale norme, reguli şi procedee diferenţiatoare. Tragedia antică implica eroismul sub semnul tragicului şi al sublimului, un anumit limbaj, cele trei reguli şi verosimilitatea adevărului poetic, pe când comedia consta (şi consistă în continuare!) în valorificarea comicului şi a unui alt tip de limbaj.
În lumea poeţilor latini ai antichităţii, marii autori elini erau consideraţi canonici, iar modelele literare eline funcţionau ca etaloane ale perfecţiunii poetice. Poezia alexandrină, înflorită în secolul al III-lea î.e.n., în perioada dintre moartea lui Alexandru cel Mare şi secolul lui Augustus, nu se mai adresa maselor largi, ci oamenilor de curte şi membrilor erudiţi ai cenaclurilor vremii. În paralel cu poezia ,,realistă’’ – al cărei reprezentant a fost Teocrit, întemeietorul poeziei bucolice – s-a dezvoltat, în orizontul poeticii alexandrine, o poezie intimistă, cizelată la maxim, în cele mai mici detalii.