ÎN LUMEA MARILOR CLASICI
Pentru o istorie literară post-călinesciană, mai ales pentru una care propune sau de la care se aşteaptă o schimbare de canon, modul în care abordează, dezvoltă şi soluţionează epoca marilor clasici este unul esenţial. Este ştiut că, în faţa marilor clasici, spiritul critic face un pas înapoi, iar admiraţia şi declaraţia de supunere iau locul judecăţii detaşate. Perspectivele care să modifice „Perspectiva” se acceptă cu greu şi se impun şi mai greu. Când nu e inconştienţă sau spirit juvenil din cale afară, un soi de trac, o indecizie sau chiar o tatonare a terenului pentru a găsi unghiul cel mai potrivit de abordare se fac simţite, îngreunând accesul cititorului la miezul problemei, mai ales dacă, precum în cazul de faţă, se refuză orice urmă de abordare didactică.
„Orice formă de cult este una mortificantă”, zice criticul în paginile rezervate lui Mihai Eminescu, dar afirmaţia este, desigur, valabilă şi pentru Ion Creangă, I.L. Caragiale sau Ioan Slavici, scriitori care, alături de Titu Maiorescu, ilustrează ceea ce se numeşte inspirat epoca „victoriană” a culturii române. Oricare dintre marii clasici „riscă puternice reacţii de contestare” dacă este „uitat într-o slavă stătătoare”. Câteva observaţii despre modul în care este citit Eminescu am mai făcut în partea întâi a acestui text (publicat în nr. 1/2009 al revistei). Revin acum, întâi cu o frază, pe care, pe răspunderea dumneavoastră, o puteţi lua şi ca semn de indecizie, dar care este înainte de asta o schimbare de perspectivă: „Să spunem deocamdată că nu există un singur Eminescu. Lectura noastră nu mizează numai pe diferenţă, ci şi pe pluralism. Opera lui Eminescu este un pot-pourri de viziuni, de motive, de stiluri, din care putem alege, în funcţie de sensibilitatea noastră, unul sau mai multe. Nimic nu ne obligă a le considera la fel pe toate. Doar că nimic nu ne îngăduie să ne facem că nu le vedem. Avantajul acestei critici caleidoscopice este că alimentează la nesfârşit, chiar dacă a tour de role, toate nevoile, gusturile, înclinaţiile sau capriciile lecturii”.