În Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu definea lumea postmodernităţii drept ,,o lume eliberată de ameninţări directe, fie ele războaie, foamete sau disconfort, trăind în prosperitate o viaţă liberă, tolerantă, în care e loc pentru toate stilurile şi ideile, în care arta, experimentul, fantezia sunt la îndemâna oricui.” Este adevărat că e necesar un anumit tip de sensibilitate şi un simţ al ironiei pentru a desprinde din faldurile acestei realităţi fruste şi anoste mesajul poetic.
Astfel, una dintre cele mai vechi şi mai frecvente teme – iubirea – generează imagini brutale, şocante, dar identificabile în timpul obiectiv al fiecărui lector.
Una dintre poeziile sale cu temă erotică, Ciocnirea, înfăţişează încercarea iubirii, forţă cosmică,  de a reface unitatea primordială prin anularea spaţiului ce separă cuplul. Este spaţiul realităţii imediate, cu repere concrete – farmaciile, cofetăriile, ţevile de canalizare, asfaltul, statuia lui C.A. Rosetti, miliţia, consiliul popular al sectorului doi. În contextul noii epoci evocate, se instalează şi un motiv poetic nou, telefonul defect, ca simbol al incomunicării. În acest univers reificat, sentimentul se diluează. Cu toate acestea, forţa erotică ce apropie cuplul este devastatoare:
,,pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită/îşi lăsau mirosul furnicile;/l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot./am tras de/el până am început să apropii/ metru cu metru cartierul tău de al meu.”