Evenimentele din Italia, provocate de unii concetăţeni de-ai noştri, pot deveni de domeniul trecutului dacă s-ar întreprinde două acţiuni, zicem noi, capitale, urmate şi de profunde măsuri de ocupare a forţei de muncă. Această concluzie s-a desprins din amplele discuţii avute cu  Doamna Marilena Lică Maşala, ziarist, scriitor şi sociolog. Domnia sa întreprinde, de mai bine de cinci luni, o amplă documentare sociologică în Franţa şi ţările vecine acesteia. La nivelul cetăţeanului de rând şi nu numai, România este percepută şi în această zonă a Europei aproape tot ca în Italia. Unde se produce eroarea? Ei bine, ne spune doamna Lică, ritmul economic şi cultural, al Europei Occidentale este prea mare. Deşi Europa este acum o altă structură, eforturile de a integra noile ţări, cu adevărat, sunt prea mici. Pe de altă parte, mici sunt şi eforturile noastre de a ne face cunoscute valorile, de orice natură ar fi ele. Ca dovadă – toată lumea ştie că fondurile europene pentru dezvoltare sunt practic ne-accesate. Fiind o fire de acţiune imediată, doamna Lică a iniţiat un proiect-pilot, pe un domeniu despre care avea ştiinţă – cultura. Pot spune, fără să greşesc, întreprinderea doamnei Lică e demnă de o instituţie, ca volum de lucru şi specializare . În doar câteva luni, distinsa noastră colegă a reuşit să contacteze o cunoscută casă de producţii teatrale, să antameze venirea în România, la Piteşti chiar, unei trupe de teatru, cu biografia muzicală a vestitei şi neuitatei artiste Edith Piaf, care, de la debutul oficial, din 1937 şi până la moarte, şi mult după aceea, a fost efigia Franţei. A reuşit să-i contacteze pe: scriitorul, actorul si biograful cel mai autorizat în materie de Edith Piaf, pe Jaques Pessis, de la care a obţinut şi dreptul de a traduce în româneşte din opara sa, pe aceea care a interpretat-o pe Edith în peste 400 de reprezentaţii, pe Dna Nathalie Lhermit, pe ce cel mai bun acordeonist din lume, Aurelien Noel şi nu în ultimul rând, pe regizoarea Rubia Matignon.