Regulamentul concursului
Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează, în colaborare cu Primăria Bacău, Administraţia Fondului Cultural Naţional Român, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău şi Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău, Festivalul-Concurs Internaţional de Poezie „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie autentică în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate.
Condiţii de participare
La această competiţie pot participa creatori de poezie în limba română din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) şi din diaspora, cu cetăţenia română, a ţării de rezidenţă sau cu dublă cetăţenie, care:
* nu au depăşit vârsta de 35 de ani şi nu au debutat editorial
* au debutat editorial în perioada 2008 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani
* nu au depăşit vârsta de 55 de ani (poeţi profesionişti), precum şi
* antologii (din creaţia unui singur poet) în limba română, din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia) şi din diaspora, apărute în perioada 2007 – 2008
* reviste literare şi de cultură
Desfăşurarea concursului
* Concurenţii care nu au depăşit vârsta de 35 de ani, nu au debutat editorial şi nu au primit premiul de debut în volum în ediţiile anterioare vor expedia un număr de minimum 25 poezii dactilografiate într-un exemplar. Lucrările vor purta un moto, iar fişa autorilor (care va conţine, în mod obligatoriu, numele şi prenumele, locul şi data naşterii, profesia, locul de muncă, adresa exactă, numărul de telefon şi de mobil şi adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea acelaşi moto cu cel al lucrărilor.
De asemenea, concurenţii vor introduce în plicul mare un CD cu textele şi fişa autorului culese în word, cu fonturi româneşti – diacritice (condiţie eliminatorie!), precum şi cu două poze color – una bust şi una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezoluţie maximă. Pentru mai multă siguranţă, conţinutul CD-ului va fi transmis şi la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
* Concurenţii care au debutat editorial în anii 2008 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea apărută, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
* Poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani, vor trimite minimum trei titluri de cărţi reprezentative, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
* Poeţii profesionişti, care şi-au scos o antologie din creaţia proprie în perioada 2007 – 2008, vor trimite trei exemplare din cartea respectivă, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
* Directorii (redactorii-şefi) publicaţiilor literare şi de cultură de limbă română, din ţară şi străinătate vor trimite cel puţin trei numere reprezentative apărute în cursul anului 2008, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
Toate lucrările vor fi expediate, până la data de 3 august 2009 (data poştei), pe adresa: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău, Strada Cuza Vodă nr. 6, cod 600275, cu menţiunea: „Pentru Festivalul-Concurs Internaţional de Poezie Avangarda XXII”.
Concurenţii premiaţi vor fi, în prealabil, anunţaţi telefonic sau prin poşta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment. Organizatorul va asigura transportul, masa şi cazarea pentru invitaţi şi laureaţi. Manuscrisele, revistele, cărţile şi CD-urile nu se înapoiază.
Premiile
Pentru poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
* Premiul I şi Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2008
Pentru poeţii care au debutat editorial în anii 2006 şi care nu au depăşit vârsta de 47 de ani:
* Premiul I şi Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2008
Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi nu au depăşit vârsta de 35 de ani:
* Premiul de debut în volum al Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov şi Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2008:
* Premiul I şi Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
Pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2008:
* Premiul I şi Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
La fiecare dintre aceste categorii de participare se vor mai acorda Premiile II şi III, precum şi câte trei menţiuni. De asemenea, se vor mai acorda premii din partea unor reviste literare.
Pentru întreaga creaţie poetică, Juriul va acorda:
* Premiul „Opera Omnia”
Lucrările premiate vor fi publicate în antologia „Avangarda XXII”.
Juriul va fi alcătuit din personalităţi marcante ale literaturii române.
Notă: Manuscrisele, cărţile şi revistele care nu îndeplinesc întocmai condiţiile acestui Regulament nu vor intra în concurs.
Relaţii suplimentare la telefon/fax: 0234/518236; 0234/513250, mobil: 0721/861045, E-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
Director Festival:
Victor Munteanu