Înainte de a fi numit secretar literar al Naţionalului craiovean, Liviu Rebreanu a editat revista de teatru, „Scena”, împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, cel care avea să-i devină cumnat. Începând cu 15 septembrie 1910, cei doi scot revista, care are o continuitate de zece numere.
Anul următor, Liviu Rebreanu este numit secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova condus de puţin timp de prozatorul Emil Gîrleanu.
Gîrleanu fusese numit director în iunie 1911, iar criticul literar al revistei „Ramuri”, Dumitru Tomescu, considera că aşa ceva nu se făcuse cu sprijin politic sau în urma unor maşinaţiuni sau sforării tipice în asemenea împrejurări: „Fără să-şi fi purtat paşii pe urmele vreunui politician cu puteri miraculoase şi fără să fi sprijinit măcar o revistă literară de partid… Gîrleanu ocupă această funcţiune în virtutea unei recunoaşteri de merite literare, care i s-a dat fără s-o cerşească de la nimeni”. Nu putem decât să clamăm precum anticul: „O, tempora…”
Aşa stând faptele, Gârleanu îl cheamă la Craiova pe Liviu Rebreanu pentru a face o echipă menită să scoată teatrul dintr-un provincialism care începea de la „scena cât o plăpumărie” şi până la decorurile desuete în care „Ofelia murea într-un salon Ludovic al XV-lea”, după cum o arată informaţii preluate din «Istoria Teatrului Naţional din Craiova (1850-2000)», de Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu.
Cei doi scriitori se cunoscuseră în vremea când lucraseră împreună la ziarul „Ordinea” (1910-1911), astfel că existau din start premisele unei rodnice colaborări. Stagiunea din acel an a debutat pe 9 octombrie, cu piesa într-un act „Când ochii plâng”, de A. de Herz (prezent la eveniment), farsa „Văduvele domnului Daniel”, „Rapsozii”, lucrare într-un act de V. Eftimiu, dedicată lui Alecsandri şi Eminescu. Ion Anestin, marele actor craiovean, a interpetat „Barbu Lăutaru”, de V. Alecsandri, iar Ion Minulescu a recitat din poeziile sale.