DUMITRU CHIOARULiviu Rebreanu – între creaţie şi analiză

Marile romane ale lui Liviu Rebreanu se situează din punct de vedere  tematic între doi poli fundamentali: problema ţărănească a luptei pentru pământ, întrupată mai întâi în Ion, iar mai târziu în Răscoala, şi problema naţională a eliberării Transilvaniei de sub stăpânirea austro-ungară pentru a se uni cu adevărata ţară, reprezentată de analizarea „cazului de conştiinţă” a lui Apostol Bologa din  Pădurea Spânzuraţilor. Din punct de vedere al metodei, toate aceste romane sunt realiste, dar se grupează şi ele la poli opuşi, pe care i-am putea numi în termenii lui Garabet Ibrăileanu dintr-un studiu cu acest titlu, creaţie şi analiză1. Între creaţie şi analiză a pendulat conştiinţa creatoare a lui Rebreanu şi în romanele sale mai puţin izbutite, scrise pe tematici diferite, tinzând la un moment dat spre sinteza lor.   
Romanul istoric Crăişorul Horia, apărut în 1929, se încadrează tematic problemei naţionale, avându-şi originea într-o veche preocupare a scriitorului pentru studiul evenimentelor răscoalei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan, datând din anul izbucnirii primului război mondial, 1914, şi reconfirmând  teza gestaţiei lungi prin care au trecut majoritatea cărţilor lui Rebreanu. Deşi observă nararea „cu îndemânare” a răscoalei, „neadâncită epic”, George Călinescu în Istoria sa trece cu uşurinţă peste carte, considerând-o doar „o rece biografie romanţată”2, opinie care pare să fi rămas definitiv încetăţenită în critica noastră. Astfel, în vreme ce  Nicolae Manolescu se mulţumeşte să constate doar că  „nu are suflul romanelor istorice sadoveniene”3, pentru Ion Negoiţescu nu înseamnă decât „un cochet castel în Spania”4. Inferior desigur capodoperelor, Crăişorul Horia nu-l trădează totuşi pe Rebreanu în realizarea proiectului său de scriitor realist, fără să să fie roman-cronică, deoarece evenimentele sunt filtrate permanent prin conştiinţa Crăişorului, dar nici roman-biografic, atâtă vreme cât scriitorul mişcă deja cu abilitate – ca un exerciţiu pentru Răscoala – mase de oameni, analizând psihologia „gloatei”. Departe de a mitologiza realitatea în maniera de rapsod a lui Sadoveanu din romanele sale istorice, Crăişorul Horia se structurează între creaţie şi analiză, superficial însă în ambele planuri, poate din teama de a nu se trăda prin ficţiune istoria, dar şi pentru că – la fel cum se întâmplă într-un mare roman ratat, Gorila – sinteza celor două metode este pentru Rebreanu imposibilă. El nu reuşeşte decât atunci când mizează fie preponderent pe creaţie, fie pe analiză.

2010-11-17T16:00:00+02:00