Poarta sufletului

Uneori îmi rătăcesc privirile,
însă niciodată nu sunt adormite.
Totdeauna lumina soarelui a scânteiat
                        deasupra mea,
dar nu m-a putut înfrânge.
Totdeauna dăruiesc oamenilor cheia
pentru a deschide uşa sufletului meu,
dacă mila din albastrul valurilor
                                  s-ar făcea auzită,
dacă stelele şi lebedele s-ar preface
                                            în dragoste.
Uneori mă simt ca o plantă veşnic verde,
uneori o simplă creatură
şi atunci mă transform într-o nălucă,
mă dezlănţui ca o furtună toamna.
Aruncarea gândurilor la zidul remuşcărilor
nu este un sfat zadarnic
odată cu însufleţirea spiritului.
Privesc până la albastrul  cerului,
însă nu doresc să pierdeţi nicio zi
                                        pe orbită…
Construiesc barca vieţii
pentru albastrul din ochii celor
ce nu ştiu să înoate
către Poarta Sufletului.

                             
Izvoarele mele

Dimineţile mele
precum nesfârşitele cascade cristaline
îmi inundă sufletul: sfârşeşte odihna mugurilor
în verdele ramurilor din care se revarsă
printre păsărelele cu aripi pictate,
deşi sunt trează îmi adun visul,
încerc să aduc la viaţă pomul vieţii.
Dimineţile se spală cu rouă.
Am înflorit împreună cu primele mimoze,
cu trilurile păsărilor şi mugurii primăverii,
cu prima lumină prinsă în buclele ei –
când florile au îmbobocit
a fost furtună, se spune,
a fost 8 martie,
ziua mea de naştere.

Prezentare şi traducere – Niculina OPREA