Inima soarelui

Să nu glorifici splendoarea soarelui,
El îşi bea singur pocalul de suferinţă
şi frig. Acum, în această zi cu ape
nostalgic trecute prin pământuri, tu
preaslăveşte-i umbra, mai puternică
şi mai strălucitoare, cămaşa zgrunţuroasă
ce i-o aşterne pe umeri timpul
şi viaţa monahală. Păşeşte mut pe lumină,
lasă în urmă orice culoare, nu uita:
triumful este floarea zgurii, năduşind
spuma unor secrete veninuri. Adevăraţii regi
nu vor să-nvingă. Domnesc dintotdeauna.
Deci mergi până la capăt pe raze, să vezi
faţa trandafirie, pasărea ascunsă în falduri,
inima ce se deschide blând în spate.