Templierii lucrurilor simple

Lustragiu

Gândaci roz
treceau pe lângă bocancii lui
şi-i ocoleau încet umbra picioarelor.
Un scaun cu spătar înalt
pentru client,
un scaun mic, pentru el,
perii de toate mărimile,
crema de ghete,
maron, neagră,
o alta transparentă,
parfumată…
Ca un  stăpân, clientul stătea
în jilţul înalt,
lustragiul, pe scaunul mic.
El nu privea în sus.
Peria, ştergea, peria, ştergea,
dădea luciu.
Ghete, bocanci, pantofi,
un zâmbet,
o strălucire a ochilor.
Uneori timpul se oprea în faţa lui.
Numai a lui.
Atunci el se vedea stând
pe jilţul înalt
privind cum la picioarele sale
un înger de foc
îi lustruia pantofii.
Uneori.