Joc cu măr

Noi ştim că viermele din fruct nu vede
gura ce se apropie de el –
că nu-i e dat nicicând Nimicului
să-nveţe teama de a nu învinge –
şi printre pomi culeşi,
printre imperii de frunze-ngălbenite,
peste vreascuri,
cu pasărea ucisă peste umeri,
muşcăm din mărul viermănos
cântând…

Spunem copiilor să nu le fie frică
şi arcuri să nu poarte pentru viermi –
doar nu-i Nimicul altceva
decât un mic obstacol –
şi câte-un pom sădim
de unde mai apoi merele cad
pocnind
cum fructele îngheţului…

În calendare însemnăm un anotimp final
când nu visăm
ci ascultăm
cum curge un plictis etern prin lume
în care chemăm viermele, ascunsul,
 
să sape lungi tuneluri, pentru ceţuri,
şi o cenuşă stearpă, pentru urme,
să nu coboare nicio pasăre în ea,
s-o spulbere sau să o scurme….

La ceas târziu mai invocăm un prieten,
la o răscruce-ntunecată
şi-i povestim deodată totul,
mai mult noi ascultându-ne cuvântul.

Şi noi vorbim, vorbim şi ne-auzim
din ce în ce mai slab prin galerii,
orbind pe-ascuns, cu palmele însângerate
trăgând din moarte-n moarte fructul mort!…