Premiul I

Alberto M. POPESCO

F3
sms
te-am sunat din camera mea cu vedere spre moarte,
dar aveai telefonul pe silent, nici nu ştii ce ai pierdut
…………………………
la fiecare zece ore am întâlnire cu o femeie
se aşează pe foaia albă
îşi desface bluza
aprinde o ţigară
nepăsătoare ca un înger
stă la fereastra dinspre dimineaţă
uneori îşi scoate armura, pielea
ceva asemănător cu o hartă olandeză medievală
târziu aud cum îmi spune pe nume
nu ştiu dacă este mereu aceeaşi
are obiceiul să-mi împrumute tălpile
devine mai mult o pierzanie
îşi sprijină capul de marginea tăioasă
pe cine o fi vrând să împuşte?
mă depărtez de pământ
cu viteza morţii
spune mereu
– hai să fim singuri!
atunci închid geamurile, pun lacătul,
pliez pereţii, dizolv tavanul
îmi dau drumul la trup
un câine scăpat
peste noi se lasă un cer explicit
cu-o ploaie barbară
calea ferată se reduce la zero
vărs sângele în rânduri
sting inima şi o arunc ca pe un muc de ţigară
ia-o, fă ce vrei, nu-mi foloseşte la nimic
fix la zece ore plămânii se umplu de poveşti
tuşesc până când îi expulsez porii.