Zofia BESZCZYÑSKA este membră a Asociaţiei Scriitorilor din Polonia – PSP, a Centrului Baltic pentru scriitori şi traducători din Suedia şi a mai multor consilii internaţionale privind promovarea cărţii pentru tineret (IBBY). Este cunoscută atât ca poetă şi autoare de poveşti fantastice cât şi ca traducătoare şi critic literar. Până în prezent, Zofia Beszczyñska a publicat peste 15 cărţi pentru copii, 5 cărţi de poezie pentru adulţi şi o traducere. Poeziile sale  au fost publicate în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, lituaniană, macedoneană, portugheză, sârbă şi cehă, poeta bucurându-se de o activitate literară importantă, totodată şi de o recunoaştere internaţională adecvată. A fost invitată la numeroase festivaluri de poezie şi amintesc pe cele de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina, 1998), Struga (Macedonia, 2002, 2003), Havana (Cuba, 2007), Calcuta (India, 2007), Granada (Nicaragua, 2009), Paris (Franţa, 2009). Volumele de poezie pentru adulţi sunt:  L’île des lumières (2004); Des lieux magiques (2003) ; Je vie en chantant (1996) ; Le jardin vide (1993) ; Une fenêtre dans un arbre (1992).
Deşi scrie o poezie prin excelenţă de dragoste, o sensibilitate dusă la extreme caracterizează poezia Zofiei Beszczyñska. Aproape din fiecare vers al acestei poete se desprinde fragilitatea fiinţei umane dublată de responsabilitatea cunoaşterii şi a trăirii după un anumit cod cu certitudine autoimpus. Criteriile de analiză la care autoarea recurge sunt clare iar gândirea poetică e fermă, acestea fiind, de fapt, elementele care duc la o exprimare fără echivoc, iar într-un text poetic relativ scurt poeta îşi poate exprima, cu destulă uşurinţă, convingerile artistice. Poeziile pe care vi le propunem sunt traduse din limba franceză. Primele două fac parte din volumul „ Des lieux magiques “, iar celelalte sunt inedite.   

Zofia BESZCZYÑSKA

***
am văzut ce nu voi avea drept să văd:
o pasăre atârnând cu capul în jos,
o femeie cu privirea albă,
sângele împroşcând dintr-o arteră

am devenit o fiară

dansez în jurul focului: alungată sunt
de pietrele din apropierea apei –

încetişor
trec de cealaltă parte

***
am deschis fereastra, am lăsat să intre
în cameră marea cu marginile ei
verzi,
cu solzii ei de sticlă,
cu atât de multe inimi de piatră.
pietricelele se furişează sub unghiile
picioarelor mele lăsând în voie
a-şi face loc rădăcinile: melci
neîndemânatici şi aspri.
este molipsitor? mă întreb,
voi deveni la fel ca ei?

şi atunci cine mă va recunoaşte

***
eu am pentru tine pâinea
iar tu ai pentru mine piatra

eu am pentru tine steaua
iar tu ai pentru mine fierbinţeala
cărnii tale

ne cufundăm în tăcere

nimic
nu a fost dus la bun sfârşit

***
călătoria este o sărbătoare:
 dragostea
este o sărbătoare
în umbra unei catedrale deasupra
pământului arid

noi întemeiem grădinile

sub un soare de asemenea
năprasnic

***
visul: se rostogoleşte
pe scări până la diferite culori. eu
nu ştiu nimic:
în lung merg încetişor descoperind
marginile

***
toamna
celor care iubesc altfel: sunt eu
cea care iubeşte altfel. nulă
consolare: lumea nu se va schimba.
ca de obicei
vor cutreiera picioarele noastre

până când vom crede că ne cresc
aripi    

Prezentare şi traducere de
Niculina OPREA