Efecte de încercuire

– Ce veşti mai ai în sufletul tău, mă întrebau, ce noutăţi?
Şi o ploaie amară îmi vindea copiii pe stradă.
Eu arătam cu mâna cerul pălit şi lăsat mai mult pe o parte.
– Dar octombrie în naşterea cui a intrat de nu se mai
                                                               opreşte,
strigau păsărarii,
naşterea lui de ce dă drumul oamenilor să
                                                               trăiască învinşi?

Eu lăsam strigătul lor ochiului meu să-1 audă
şi noaptea spărgea cimitirul denunţând tăcerea din el:
– Numai varsă tu viaţa ta în găleata asta s-o ducem,
spuneau trecătorii, numai fă tu treaba asta şi gata!
                             spuneau ei aşteptând.

Eu îi ascultam şi vântul trăgea toamna
 în dreptul inimii mele.

– Bine, bine dar
                ce veşti mai ai în sufletul tău, plângeau filosofii
cântărindu-mi timpul din ochi, ce noutăţi?

Şi în liniştea din care nu mai ieşeam, calul ucis comitea un
                                                              act de dreptate,
în vreme ce corbii mizau pe forţa mea de a nu mai ţine
                                                               minte nimic.