Pescarul singuratic  

Barca lui apare din depărtare.
El se zăreşte printre scânteierea apelor
din asfinţit,
apele se ivesc asemenea unui banc de nisip,
asemenea unui nas ascuţit
aflat la marginea strălucitoare.

Barca alunecă pe neaşteptate apoi dispare
în scorbura nedesluşirilor
de parcă ar fi fost înghiţită!
Face câteva salturi după care
pluteşte în jurul Eufratului.

O, pescar singuratic!
Între nedesluşirile viguroase şi calme
tu eşti un zbucium statornic
iar eu, pe maluri, sunt un palmier
firav şi străin.

După lăsarea sângeriei înserări,
în câteva clipe,
întunecimea a cuprins totul.
 
Într-un târziu te culci, pescar singuratic,
dar frământările tale şi ale Eufratului
se înalţă împreună
spre sufletul meu.