Rezistent la amestec

spre zori instituţia visului începe să se clatine
pereţii se subţiază şi nici o îndoială
nu mai este posibilă – am ajuns iarăşi am revenit
(fără să-mi revin)
aruncat cînd pe un mal cînd pe altul
mesaj inactual
unde se vorbeşte de moarte şi nevoia ei
de fiecare dintre noi
în parte reînnoită mereu
cum ne mai inventează moartea suspinînd
de fiecare dată mai tandru
viaţa molfăie mai departe şi scuipă printre dinţi
de aici de jos
seamănă cu o scară
stă să coboare dintr-un pod cu lucruri vechi
asta mă face nespus de curios
ar fi bine totuşi să am grijă cum urc cum răscolesc
pe acolo
deşi moartea e un obiect paşnic
foarte neted – nu răneşte niciodată
e capacul care le închide pe toate
după ce au tăiat au înţepat au zgîriat au scris
o viaţă la fel ca pasta pixului
cînd se termină pun capacul şi mă pregătesc
să trăiesc intens ziua pe care tocmai am terminat
s-o scriu