Sau altceva

(lui Nichita)

E doar relativitate, pentru că
Deces
nu e chiar ceea ce e scris în carte
şi nu e ceea ce scriu pe hârtiile neînsemnate
aici şi acum
în timp ce caut cuvintele
în timp ce beau
în timp ce degust: Deses, Deses, Deses
în timp ce ascult şlagăre vechi
în ceasurile din apropierea miezului nopţii
în timp ce beau vin în loc de ţuică
şi Deses, Deses, Deses…
O, acea sticlă pântecoasă de pe bancă
de pe lângă poeţii suflaţi de vânt!
şi mătuşile Mariska, Roza şi Amal
clipse din ochi de sub basma.
nefiind parcă aşa de departe
Cine începe?
Deci cine?
Cine închină în cinstea poetului paharul subţire?
şi mormântul lui Nichita pe coasta dealului
aproape plutind
Nichita Stănescu
mirele îmbrăcat în petale
între florile de flăcări ale lumânărilor
îngropate în pământ
ce se ofilesc timpuriu
da, şi el, da, şi voi, da şi eu…
Ce ne facem acum George?
Probabil ritmul poeziei este un mesaj
scris sub formă de cod Morse:
ta-ti-ti-ta,
din trecut viitor
în locul unui sistem numeric – vers:
Deses, Deses, Deses
degust cuvintele:
nu aceea
nu aceasta
poate că doar pe mine însumi mă caut
cu ocazia asta
(un păcat ce poate fi iertat)
în timp ce depăn şi despic
pe braţul meu norul de lână, soarele, cerul
lumea, lumea ta Nichita
lumea mea…
Asta să fie Deses? Da, asta,
Un ceas târziu de toamnă
şi între timp câteva cuvinte
şi între timp o propoziţie
şi nimic altcvea
una, doar o voce în gama – A
poate un mesaj,
poate
sau altceva
sau altcineva…
Octombrie 2005 Deses