MIHAI ROGOBETEUnitate şi renaştere

Pripită, concluzia lipsei noastre de solidaritate! Cea de natură tribală conferită de cosangvinitate este vizibil activă – singularitatea şi raza ei de acoperire fiind însă insuficiente pentru a organiza polis-ul/politic. După cum s-a remarcat, majoritatea afacerilor pornite în ’89-’90 se bizuiau pe asocierea naturală, familială, în care nu competenţa prima – de unde şi eşecul majorităţii acestora. Nu că românul n-ar avea instinctul echipei, ci pentru că acesta a fost descurajat, până-n ’89, din motive care nu mai trebuie amintite. Însăşi echipa de tip comunist, „organizaţia de bază” – strict ideologic, şi, deci, nu trans-profesional articulată – n-a fost echipă. Social, îşi supravieţuieşte familia însăşi dacă nu devine echipă? Compresiunea echipă/familie (echipa fiind celula societăţii, nicidecum cea a tribului – familia), s-a extrapolat remanent şi la organizarea Camerelor de comerţ, când s-a sărit peste faza asociaţiilor de breaslă precursoare, tocmai pentru a conserva starea pre-socială amorfă convenabilă plămădirii politice, manipulării. Suntem tribali, sau constrânşi să rămânem apolitici? A organiza colectivitatea în geometria unei viziuni, („a trăi pentru a trăi”, adică – tautologic şi autist – pentru sistem, sau, „a trăi pentru a fi şi mai vii”, pentru umanitate?: aceasta ar fi azi întrebarea!), astfel încât să diminueze diferenţa dintre lume şi reprezentarea ei, realitatea, fără a specula confuzia dintre ele, ar constitui motivaţia politicii autentice.

2009-01-15T16:00:00+02:00