În ultimii ani s-a insinuat discret (şi [ne-]vinovat?) ideea că, la răstimpuri, este necesară o mişcare de „revizuire” a unor valori culturale, a unor mişcări de idei, a judecăţii asupra unor personalităţi nu numai cu o operă, dar şi cu o viaţă cel puţin interesantă (conform cunoscutei aserţiuni „ferească Dumnezeu să trăieşti vremuri interesante”…). Uneori se creează impresia că ar fi fost mai bine (pentru cine?) dacă anumiţi creatori de valori spirituale nu ar fi fost atât de legaţi de prezentul în care au trăit, dacă nu s-ar fi situat de o parte sau de alta în disputele vremii, dacă şi-ar fi petrecut viaţa într-un „turn de fildeş” cu deschideri numai spre „ideile pure”, dezbătând despre… (să zicem) sexul îngerilor… A se vedea, în acest sens, unele cărţi şi articole despre Eminescu, Cioran, Eliade, Noica, Nichita Stănescu, deseori pătimaşe, de o subiectivitate şi un partizanat evidente. Dar revizuirea despre care se tot face vorbire nu are a se face „la răstimpuri”, ci permanent! Operele importante trăiesc o viaţă a lor, cu suişuri şi coborâşuri, cu descoperiri de sensuri ascunse, cu legături care abia târziu sunt „(re)descoperite”. Viitorul unor asemenea opere este imprevizibil.