RESEDINTA DOMNEASCA TEMPORARA DE LA PITESTI
La finele secolului al XIV-lea şi începutul celui următor, asistăm în cele două ţări româneşti de la răsărit şi sud de Carpaţi
La finele secolului al XIV-lea şi începutul celui următor, asistăm în cele două ţări româneşti de la răsărit şi sud de Carpaţi
Viaţa pe un peronS-a dus şi Octavian Paler, ultimul mare moralist al literaturii române. Autor al unor opere nepieritoare, Paler nu a
28 aprilie. Ultime gânduri,,Mă simt ca într-o barcă, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenţi din ce în ce mai departe
Ce sunt intelectualii?Titlul de mai sus aparţine conferinţei pe care filosoful Mircea Flonta *1) a susţinut-o de curând la Piteşti. Cum îi
O mărturisireSoarta a făcut să mă nasc în casa fratelui lui Vladimir Streinu, Anton Iordache, transformată atunci în dispensar, iar peste 18
Oare cine credea mai acum câteva decenii că Târgul Piteştilor, de băcani şi meşteşugari, avea să devină în zilele noastre un oraş
RESTITUIRI VLADIMIR STREINUGAZETARUL POLITICCORESPONDENTANOI CONTRIBUTII LA BIBLIOGRAFIE
Nr. 5/ 47 Aprilie 2007 Anul V
Revistã trimestrialã a Centrului Cultural Pitesti Anul V Nr. 1-2 (14-15) 2007 2 lei