OAMENI DE TEATRU DIN TRECUT
Victor Ion Popa1895-1946Figura cea mai luminoasă din domeniul teatrului, dar şi cea mai nefericită, a fost a marelui regizor Victor Ion Popa.
Victor Ion Popa1895-1946Figura cea mai luminoasă din domeniul teatrului, dar şi cea mai nefericită, a fost a marelui regizor Victor Ion Popa.
„Reuşita literară sau artistică n-are nimic în comun cu celebritatea, succesul şi cu atât mai puţin cu banii”Michel Benard este absolvent de
Ilie Vodăian, un poet al spaţiuluiAstăzi, foarte puţini scriitori mai cultivă poemul în proză, deşi genul – în postmodernism – e generos
Generaţia ’60 şi întoarcerea mituluiLegitimitatea unei abordări a romanului generaţiei ’60 din perspectiva criticii imaginarului devine evidentă nu doar pentru cazurile în
Balada După melciDan Barbilian, de mic copil, s-a remarcat printr-o inteligenţă sclipitoare, o fire curioasă, prin receptivitate la tot ceea ce se
Poezia ca experiment cali-gramatic * „Hiperbolă! din minte-mi poate ’n triumf să sui uiţi dinadins Azi
Alfred Nobel şi Berta Kinski – O iubire neîmplinită, un vis împlinitEu, subsemnatul Alfred Bernhard Nobel, exprim prin aceasta, după o matură
Poţi să fii înţelept la o vârstă fragedă sau poţi să nu fi niciodată astfelL-am descoperit pe Petre Andrei Flueraşu făcându-şi „veacul
Prim-anotimpDupă ce marea mi-a trimis brusc lumea eiadâncă de fosforcălăuzită de-amănuntul cristalin al dimineţii,pe şevalet verzi ochii de meduzei-ai încrustat în pânzelăsându-mi-le-acasă.Odată
„Rusule, rusule nu visaBasarabia nu e a ta!”*Consiliul Local Piteşti, Primăria Piteşti şi Centrul Cultural au organizat, în 27 martie, la monumentul