INTERVIU CU LIVIU ANTONESEI
„Eliade era prea inteligent a să persiste prosteşte în eroare”– Într-o pagină din Memorii, Mircea Eliade consemneză cu entuziasm primirea prin intermediul
„Eliade era prea inteligent a să persiste prosteşte în eroare”– Într-o pagină din Memorii, Mircea Eliade consemneză cu entuziasm primirea prin intermediul
Farsă doamnei magistratXXXII Silueta poliţistului rămase ţintuită în lucarna cenuşie din capătul scărilor. Ea coborî în grabă treptele întunecoase şi prăfuite, simţindu-i în
BeznaCa de obicei, Leon stătea la pândă. Cafeneaua se umplea de fumuri, pe măsură ce toţi ceilalţi vorbeau mai aprins, sugându-şi ţigările
(La Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare critică a operei eminesciene, ediţia a XXVI-a, Secţiunea Manuscrise, Botoşani, iunie 2007, revista Cafeneaua literara
Câinii meiSuntem trei:EuEuşi Câinii mei.Într-un calendarca de Brumar.Eu în nici un paharclarnu mă mai strâng.Ca un nătângdin alte pahareEsenin răsare.Capul meu susjumătate
Nisip şi fardEra prin anii ’60, într-o vară toridă, la mare. Eram cu o doamnă puţin trecută, blazată, dar încă foarte frumoasă,
De când s-a dat liber la dosare, ca să zicem aşa, surprizele se ţin lanţ. Afli că scriitori români de o rectitudine
Despre scenariul epic şi lecţia vieţii în „Luntrea lui Caron”E neîndoios faptul că deliricizarea biografiei blagiene începuse cu acest manuscris, care n-a
SentimenteÎn fiecare toamnăMă grăbescSă nu mi-o ia altcinevaÎnainteŞi încep să bat fără milăNuculPlantat în ziua naşteriiMele.Tata,Stă cu ochii închişiŞi la fiecare bătaieSe
Fâş fâş-fâşfăcea duduia-n fâşcare (în loc să duduie) foşneafoarfecele de grădină al lui neagrădinaru făcea hârş-hârş-hârş(spune-mi dacă ştii ce-i aia pârş)munţii erau