REVISTA REVISTELOR
EUROPA este o revistă de „literatură, artă, cultură şi tranziţie”, care apare în limba română la Novi Sad, trimestrial. O publicaţie care
EUROPA este o revistă de „literatură, artă, cultură şi tranziţie”, care apare în limba română la Novi Sad, trimestrial. O publicaţie care
Premiile Festivalului-Concurs de Poezie „Avangarda XXII”, ediţia a VIII-a Bacău, 3-4 octombrie 2008Juriul, avându-l ca preşedinte pe criticul ieşean Alexandru Dobrescu, Nicolae
Peisaj suedez IInima mea este numai pădurela fiecare pulsaţie cresc brazi şi mestecenişi unii şi alţii subţiri şi-nsoriţi lumânări cu făcliile verzi.
Sunt întrebată deseori……ce mă inspiră şi cum arată momentul în care las totul baltă şi trec la masa de scris. Dintr-o dată
în fapt de searăm-am regăsit în salcâmul lovit de fulgerîncătuşat şi cu cicoare-n colţul guriiaşa cum mă priveam printre scândurile garduluimiroseam a
Ieroglife şi măştiÎncheiată în 1705 şi publicată abia în 1883, Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir a trezit în epoca modernă o
Dealul, de Ioan VINTILĂ FINTIŞDealul şi cubul – dar nu numai – sunt teme de filozofare ale cărţii DEALUL, semnată de I.V.
Despre dragostea ratată pentru o femeie şi pentru Occident“Umbra” de Ismail Kadare (ed. Humanitas, 2008, colecţia Raftul Denisei) este, în aparenţă, o
ORAŞUL CU POEŢISe vorbeşte despre cultura de centru şi cea de periferie, delimitându-se două noţiuni a căror graniţă este adesea imperceptibilă. Se
Imaginarul femininAntologia trilingvă intitulată Şansele poeziei/The Chances of Poetry/Les Chances de la poésie (Editura Anamarol, Bucureşti, 2008), apărută prin efortul editorial al