UAP
Daniel Dumitru PREDUŢ Născut la 10 august 1961, Şerbăneşti, OltStudii: Universitatea de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, specialitatea Pictură, clasa prof. univ.
Daniel Dumitru PREDUŢ Născut la 10 august 1961, Şerbăneşti, OltStudii: Universitatea de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, specialitatea Pictură, clasa prof. univ.
Cum văd eu poezia Domnule Virgil Diaconu, m-am gândit la ceea ce a spus doamna Maria despre poezia „porcoasă” şi mi-am permis
La marginea dimineţiiUn prozator ce explorează subtilităţile relaţiilor interumane este Vasile Dorin Ghilencea, în noul său roman, intitulat simptomatic “La marginea dimineţii”,
O promisiune – Liliana RusLiliana Rus rămâne o prezenţă delicată într-un decor literar instalat fără doar şi poate cu agresivitate publicistică demnă
Terapia muzicalaDe aproape două decenii, abundenţa traducerilor dinspre toate punctele cardinale continuă să ne producă revelaţia unor scriitori de care încă nu
Lepre şi sfinţiVirgil Diaconu cultivă o poezie a revoltei, a demascării, a incriminării. Într-o lume în care răul pare să se fi
Întâlnire cu SecuritateaConfesiuni către VirgilSunt întâmplări la care nu doreşti să revii, sunt imagini care te-au marcat profund şi pe care ai
Povestirea cu poantă(Noţiuni de istorie şi teorie literară pentru începători)La fel ca majoritatea scriitorilor autentici, nici M.S. n-a fost întotdeauna înţeles de
Alexandra-Emilia BUCUR Celălalt la celălalt capăt al celuilalt Azi ai hotărât să-ţi numeri membrele gândurilor ce-ţi furnică conştiinţaŞi coboară spre tălpi
Despre fericirea umană1. Conţinutul fericirii umaneÎntr-un mod mai general, înţelesul pe care îl acordăm fericirii umane depinde de accepţia dată esenţei şi