LECTURI PERSONALE
Neliniştitul Adrian Voicu şi nepovestitele trăiri ale templierilor săiPână mai ieri, „Neliniştitul” Adrian Voicu făcea parte din “prietenii mei imaginari” de internet,
Neliniştitul Adrian Voicu şi nepovestitele trăiri ale templierilor săiPână mai ieri, „Neliniştitul” Adrian Voicu făcea parte din “prietenii mei imaginari” de internet,
* În Convorbiri literare, nr. 4(184)/aprilie 2011, sub semnul centenarului Cioran, Irina Mavrodin evocă două, ba chiar trei întâlniri cu Cioran la
O îndreptare necesarăRecent, la Editura Paralela 45, a apărut volumul Umbra bibliotecii de Al. Th. Ionescu, cu o prefaţă de Al. Cistelecan,
Zilele Eminescu – 2011, Botoşani-Ipoteşti-Suceava-PutnaÎn perioada 15-18 iunie, la Botoşani, Ipoteşti, Suceava şi Putna au avut loc Zilele Eminescu. În prima zi,
Vesteşte-Mă inimii tale!Am visat un om căruia i s-a arătat Dumnezeu. I-a spus să-L vestească lumii întregi, omul s-a supus, dar imediat
ZEIŢA BENDISDe unde vii, Zeiţă, cu chipul de spumă învăluit în raze albe, şi râzi precum râde marea, precum râde vântul, prin
Pe sub poale de munte. Note de călătorieSâmbătă, 23 iulie 1993După săptămâni de caniculă, ieri, în sfârşit s-a dezlănţuit furtuna. Câteva descărcări
TuTe voi regăsi într-o dimineaţă „nebună” de luni, eu pufăind dintr-o ţigară, tu scriind pe marginile universului numele meu.Mai ştii? Cum ne
Starea de a fi românFacultatea de Litere a Universităţii din Bacău a pregătit pentru tipar volumul de studii intitulat Starea de a
O abordare zoologică a speciei umaneÎn Maimuţa goală (trad. de Valeriu Rendec, Ed Art ,Bucuresti, 2008) zoologul englez Desmond Morris îşi propune