EVENIMENTE CULTURALE
A(l)titudini culturale la Curtea de ArgeşDespre Clubului Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, condus de academicianul Gheorghe Păun, am mai scris
A(l)titudini culturale la Curtea de ArgeşDespre Clubului Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, condus de academicianul Gheorghe Păun, am mai scris
Avancronică ad litteramCiteşti zilnic din două-trei cărţi. Laşi una pentru a lua pe cealaltă, grăbit, frustrat, nemulţumit de prima. Te întorci spre
ZAHARIA STANCU – omul de teatru (II)O altă realizare, pentru care a fost lăudat în presă şi prin aplicarea ei a sporit
Momente andine„Această Ţară a incaşilor, despre care aproape totul rămâne încă de spus...”R. WaisbardMărturisesc drept, întotdeauna am fost uimită de memoria de
Iaşi – „constelaţia nemuririi”Profesoara Olga Pîrîială şi fiul său Silviu-Nicolae au avut minunatul gând de a aduna într-o carte o seamă dintre
Destinul lui Vladimir STREINU în cărţile lui Vasile R. FĂLCESCUDespre proiectele de o viaţă ale profesorului Vasile Fălcescu nu poţi vorbi în
Un fals conspiratio amoris intelectualDupă ce statul român, căruia enciclopedistul Alexandru Ciorănescu i-a făcut în anii 2000 de mai multe ori oferta
CONFERENŢIARI MUSCELENI ŞI ARGEŞENI LA VĂLENII DE MUNTE (I)Liniştea şi pitorescul localităţii Vălenii de Munte l-au atras din primul moment pe Nicolae
Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are şansa ca într-o singură
ESTETICA IREGULARULUIA discuta despre temele poeticii, înseamnă să conştientizăm de la bun început calitatea lor de a fi inepuizabile. Nici un scriitor