FESTIVALUL INTERNATIONAL
Ediţia a unsprezecea a Festivalului Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş se va desfăşura în perioada 18-24 iulie 2007,
Ediţia a unsprezecea a Festivalului Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş se va desfăşura în perioada 18-24 iulie 2007,
Emil Brumaru –Poeme alese (1959-1998)O adolescentă însufleţită l–a descoperit pe Emil Brumaru printre cărţile surorii sale, studentă la Filologie şi mi-a dat
Insula albăŞiruri de plopi paznici stau de gardăîmprejurul unor creştete ţuguiate de ţiglăale blocului meu.Şiruri de plopi spălaţi de ploaie suntun lung
Filarmonica Piteşti la început de drum– interviu cu dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea –La 29 iunie a avut loc cel de-al doilea concert
Poezia din Clubul MoxaPersoană cu responsabilităţi civice asesorale, cel puţin presupuse în domeniul său de competenţă, agent de influenţă şi echilibru în
Puterea literaturiiFereastra deschisă se mişca gemând în bătaia vântului, florile din pervaz se bâţâiau într-un ritm al lor, pe care Irina ştia
ALL RIGHTSO, dar istoria poate sta şi-n capşi din buzunare îi curg toate mărunţişurile!Uite, zice unul, războiul de o sută de aniuite-l
„Mircea Eliade n-a încetat niciodată să fie român şi să-şi iubească ţinuturile natale”– profesorul Carl Olson în dialog cu GABRIEL STĂNESCU –Interviul
Manele şi corturiManelele reprezintă, probabil, una dintre principalele arme cu care expansionismul (imperialist) ţigănesc agresează spaţiul public şi cultural contemporan european. Nu
O problemă de credibilitateLes trois grâces... Tinereţe fără de tinereţe... Dayan... La umbra unui crin. Povestiri în linia fantasticului de tip eliadesc.