Reputatul sociolog şi antropolog publică în 2007, în Editura comunicare.ro, Bucureşti, o nouă lucrare de referinţă, rezultat al unor studii şi reflexii îndelungi asupra culturii şi civilizaţiei româneşti, declanşate înainte de 1980, cu ocazia pregătirii doctoratului.
În linia preocupărilor care l-au consacrat, pe teme precum schimbarea socială, tradiţie şi modernitate, etnic şi naţional ş.a., autorul examinează minuţios evoluţia societăţii româneşti în ultimii o sută cincizeci de ani, concentrându-se asupra dezbaterilor interne privind forma şi fondul schimbărilor care au avut loc, relevând în final modelul teoretic explicativ al acestora în context european.
Abordare sistematică exemplară, concepută în baza studiului istoric comparativ al ideilor şi concepţiilor privind modernizarea Principatelor Române/României, începând cu D. Golescu, E. Poteca, I. Tăutu, C. Conachi, culminând cu T. Maiorescu, M. Eminescu, N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, A.D. Xenopol şi încheind cu E. Lovinescu, Şt. Zeletin, M. Manoilescu şi L. Pătrăşcanu, volumul îşi justifică pe deplin titlul. Studiul confirmă în totalitate ipoteza de la care se porneşte: demonstrarea „existenţei unor direcţii, principii, concepte ce se constituie într-o viziune originală asupra dinamicii sociale şi culturale, într-o gândire românească despre evoluţia, rolul şi finalitatea dezvoltării sociale şi culturale într-o comunitate naţională” (p. 11).
Autorul prezintă convingător importanţa teoriei pentru români, modul de constituire prin raportare la momente istorice semnificative, la poziţiile politice şi ideologice din care au fost exprimate punctele de vedere, la motivaţii, scopuri, obiectivele vizate şi efectele generate de teorie în plan politic, economic, social, cultural etc., în spaţiul autohton, evoluţia şi receptarea ei în contemporaneitate. Insistă asupra permanenţei preocupărilor în domeniu, dovedind că teoria formelor fără fond este una dintre cele mai răspândite şi fructuoase din cultura română,  între motivaţii menţionând: nevoia de fundamentare şi justificare a schimbării sociale; reducerea decalajului dintre dezvoltarea internă şi cea a ţărilor occidentale luate ca model sau furnizoare de modele; combaterea disfuncţiilor manifestate în procesul reformelor structurale; limitarea efectelor perverse ale modernizării accelerate impuse prin copierea unor forme din exterior; intenţia de avertizare asupra riscurilor pe care le comporta abandonarea totală a valorilor tradiţionale în favoarea unei soluţii unice de reformare socială; necesitatea de corectare a deciziei politice în procesul adaptării instituţiilor noi la realităţile concrete ale ţării; potenţarea aspiraţiei spre  realizarea unităţii naţionale în context cultural european; definirea, explicarea evoluţiei moderne româneşti şi alimentarea reflexiei asupra  perioadelor de tranziţie; direcţionarea gândirii şi acţiunii româneşti  pe tema modernizării; cunoaşterea şi argumentarea în plan intern şi european a marilor probleme sociale româneşti apărute în perioadele de tranziţie ş.a.