5 aprilie ’89
Pe seară, a trecut părintele Teodorescu pe la noi. Eram obişnuită cu vizitele lui doar de Bobotează. „Am venit să vă dau binecuvântarea” zice el. „V-am văzut la biserică de Bunavestire şi m-am bucurat”. În vară, când a aflat ce s-a întâmplat cu noi – operaţi la interval de câteva zile unul după altul –, a fost foarte impresionat. Întâlnindu-l pe stradă pe George, a traversat strada ca să-l consoleze.
A refuzat cafeaua, vinul, s-a aşezat fără mofturi pe primul scaun şi a început să discute cu noi. Venind vorba despre demolarea bisericilor, a zis: „Mi-a mai rămas doar speranţa că Dumnezeu e român”. După care, cu sarcasm povesteşte că la conferinţa bisericească din iarna trecută subiectul nu a prea fost unul religios, ci „Împlinirea a şaptezeci de ani de viaţă şi 55 de activitate revoluţionară a lui Nicolae Ceauşescu”. Sic! Mă rog, e şi asta o idee creştină, ca biserica să-l sărbătorească tocmai pe cel care se străduieşte atâta s-o distrugă… L-am întrebat dacă are ştiinţă cumva de interviul publicat în Tribuna României de Înalt prea Sfinţitul Nifon apropo tocmai de dărâmările de biserici. „Lăsaţi, doamnă, ziduri se mai pot dărâma şi se pot face la loc, important e să nu se dărâme ce-i aici” şi cu un gest elocvent îşi arată inima. În ’49 a făcut un an de puşcărie pentru că a adăpostit un fugar, un urmărit. „Am avut noroc că asta s-a întâmplat în ’49 şi am primit numai un an; că dacă ar fi fost după ’50 înfundam puşcăria pentru cel puţin 10 ani. Se uitau la mine consternaţi cei care mă judecau când le spuneam că datoria creştinească aşa cerea, să-l ajut pe cel la nevoie, indiferent cine ar fi el”. De obicei are ce are cu Churchill şi perfidia englezească, însă de această dată îi bodogăne pe ruşi şi americani: „600 de milioane de inşi care hotărăsc soarta a peste trei miliarde de oameni. A spus-o şi Papa”. În afară de statistica foarte aproximativă  – s-a ajuns deja la peste 5 miliarde de locuitori ai Terrei – are dreptate. Actualul papă polonez este exact de ce nu aveau nevoie nici ruşii şi nici americanii. Luptă pentru unificarea religiilor, indiferent în ce formă se manifestă. Până şi credinţa zuluşilor e bună pentru ideea pentru care se zbate mult, propovăduieşte libertatea religioasă şi mai ales unitatea credinţei, ceea ce, evident, îi incomodează şi pe unii şi pe alţii.