Altă vedere de pe pod… (I)

Ne-am oprit pe podul de peste Jijia. Jijia este râul acela despre care, în cartea de geografie, se spune că, unindu-se cu Bahluiul, se varsă în Prut.
Poate vrei să mă-ntrebi de ce ne-am oprit aici, de ce nu am ales Siretul sau Moldova, Putna sau apa Sucevei, oricum, un râu mai acătării. Pentru simplul motiv că, iată, dincolo de pod, se vede un indicator pe care scrie: IACOBENI – 3 km. Satul natal.
Îţi mai aminteşti?
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Nu citisem încă acest vers al lui Blaga când mi s-a desluşit că acolo, pe malul Jijiei, în satul acela purtând un nume desprins parcă din Revoluţia franceză (revelaţia asta am avut-o mai târziu) veşnicia umblă desculţă prin colb, agită săbiile porumburilor şi se prelinge spre cer prin fumul vetrelor. Privit din copilărie, satul se înalţă fabulos, e un univers pe care niciodată n-am reuşit să-l străbat în întregime şi, cu toate acestea, desenul lui mi se desfăşoară cu claritatea unei fotografii luate din avion.
Situat între două vechi drumuri comerciale, satul meu natal este o localitate aproape izolată şi, nefiind centru de comună, numele său nu-l vei găsi pe o hartă obişnuită. În peregrinările mele pe la şcoli, când eram întrebat: „De unde eşti?”, eu răspundeam, mândru: „Din Iacobeni”. Cel care mă chestiona nu se putea abţine să nu exclame: „A, Iacobeni-Vatra Dornei!” Iar eu trebuia de fiecare dată să-l contrazic: „Nu, Iacobeni-Botoşani”. Ba odată, rănit fiind în patriotismul meu local, i-am răspuns cam impertinent unui profesor şi astfel se face că a trebuit să ne reîntâlnim la acelaşi examen, în toamnă.