Venea din timpul diez, de Bogdan Suceavă, în maghiarăConsiderat de Paul Cernat drept „una dintre piesele grele ale noului val de prozatori“ şi de Liviu Antonesei drept „primul roman convingător al tranziţiei“, Venea din timpul diez, de Bogdan Suceavă, apare în limba maghiară cu prilejul Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta, din perioada 23-26 aprilie 2009. În traducerea lui Elteto Jozsef, cartea apare la Noran Könyvek, iar prima ediţie a apărut la Polirom în cadrul colecţiei Ego. Proză în octombrie 2004. Prezentarea cărţii este programată pe 25 aprilie 2009, în Kner Imre Hall, de la centrul Millenaris, între orele 12:00 şi 13:00. La lansare vor vorbi, alături de autor, Anamaria Pop, Lajos Parti Nagy şi Szöcs Géza. România este invitatul special al Târgului Internaţional de Carte de la Budapesta, al cărui portal oficial este la: http://www. bookfestival.hu/. Potrivit organizatorilor, anul trecut, la cea de-a cincisprezecea ediţie, festivalul a fost vizitat de 61000 de iubitori ai cărţii. Bogdan Suceavă este autorul mai multor volume de proză între care şi Miruna, o poveste, volumul care a primit toamna trecută Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
– „Cică ţara noastră e plină ochi de patrioţi. Avem cei mai patrioţi cerşetori, cei mai patrioţi hoţi de buzunare, cei mai patrioţi flămânzi, cei mai patrioţi şomeri, cei mai patrioţi desculţi, cei mai patrioţi corupţi etc. Am trecut, recent, prin câteva oraşe pline de asemenea specimene de patrioţi. Bănci vopsite în trei culori. Câini flenduroşi vopsiţi în trei culori. Clădiri vopsite în trei culori. Şi steaguri. Multe steaguri. (…) Suntem ţara în care până şi ciorile sunt vopsite. Şi mai toţi politicienii umblă cu cioara (personală) vopsită. În roşu, galben şi albastru, evident”. (Adrian Alui Gheorghe, în Baaadul literar, nr.1 (8), februarie 2009. * „Până va veni cineva să mai scrie istorie pe cinci secole de literatură cu o altă listă canonică, o să rămână a mea. În ce priveşte paradigma, eu cred că abia acum, în 2000, se schimbă. Ce va ieşi de-aici, nu ştiu. Dacă aş fi ştiut, aş fi scris capitolul despre generaţia 2000. O s-o scriu, poate, în ediţia a doua, peste câţiva ani”. (Nicolae Manolescu într-un interviu acordat lui Tiberiu Neacşu în Mozaicul, nr. 2/2009). * „Îţi povestesc o chestie reală: în timp ce Călinescu făcea elogiul regimului, Istoria literaturii române a lui era arsă în curte la Fundaţie. Asta ştiu de la angajaţii de atunci, pentru că am lucrat acolo mai târziu. Ca să vezi ce chestie cinică”. (regretatul Petre Stoica, în ultimul său interviu acordat Mihaelei Şchiopu şi lui Ion Barbu, România literară, nr. 12/27 martie 2009). * „Ce e, deci, canonul, altceva decât un clasament mascat, un produs al ipocriziei intelectuale? Îi dispreţuiesc pe cei care fac clasamente în literatură, îi consider neaveniţi, dar şi eu, avenitul, mai ales în epocile din urmă, ale competiţiei, am un chef nebun să fac clasamente. Dar pot eu să mă compromit în ochii neaveniţilor? Nu pot. Am găsit! Canonul, acesta e salvarea noastră intelectuală, subterfugiul perfect. Cât despre funcţii şi rosturi, astea se găsesc imediat şi din belşug. Bunăoară la şcoală, la universitate…” (Nicolae Prelipceanu în Viaţa Românească, nr. 3-4/ 2009).