Am evocat într-un text mai vechi (vezi Comori boiereşti) figura pitorească a unuia dintre ultimele vlăstare ale vechii aristocraţii culturale târgoviştene, profesorul Nae Popescu, coleg cu mine, în ultimii săi ani de viaţă, într-un serviciu al Ministerului Culturii. Aminteam în treacăt acolo de bunicul profesorului Nae Popescu, George Dudău, fondatorul Şcolii de Arte şi Meserii din urbe, primul copil al Teodorei Andronescu, sora celebrei Smaranda Andronescu (Gheorghiu), mai cunoscută sub numele de împrumut de “Maica Smara” pe care i l-a potrivit, cum se ştie, Eminescu… Prin Ecaterina, o altă fiică a străbunicii Teodora, căsătorită cu Mihai Cornescu – fiul generalului Ion Cornescu -, frate cu Costache C. Cornescu, celebru graţie nepreţuitei prefeţe a lui Odobescu la Manualul bunului vânător  –  Nae Popescu se înrudea, pe o linie de alianţe întortocheate, cu Brâncovenii înşişi din a căror spiţă se trăgeau pe linie feminină (prin fiica marelui domnitor martir, Ilinca Brâncoveanu) şi Corneştii. Ar fi multe de despletit şi de spus în legătură cu ramificaţiile acestei ilustre familii de boieri români, însă aici nu e loc decât despre câteva date asupra cărora “don’ Nae” mi-a atras atenţia cufundat fără scăpare în admiraţia sa nu lipsită de un orgoliu boem pentru mătuşa sa, celebra Smaranda Gheorghiu.
Cum notam în Comori…, în ultimii doi ani de viaţă, Nicolae Popescu, care trăia un anume sentiment de vinovăţie fiindcă începuse fără ştirea familiei să-şi înstrăineze biblioteca, îmi oferea spre preţăluire mie, mai întâi, cărţile pe care dorea să le vândă… Odată, înainte de a-mi arăta o broşură misterioasă pe care o ţinea adăpostită într-o mapă veche, a dorit să facem o plimbare prin Parcul Mitropoliei unde, în faţa bustului din piatră al Smarandei Gheorghiu (vizavi de impunătoarea statuie a lui Tudor Vladimirescu!), mi-a ţinut o adevărată lecţie despre cea mai remarcabilă femeie a secolului al XIX-lea, născută în cetatea lui Petru Cercel! După ce m-a pus în temă şi m-a lămurit în felul său abrupt şi dezordonat despre câte toate a făptuit pe tărâm cultural o femeie care a rămas văduvă de tânără, “don’ Popescu” mi-a zis, parcă dintr-o dată eliberat de o obsesie:”Coane”, cu adevărat, cum spuneau cei bătrâni în familia mea, Smara a purtat pe umeri capul mai multor bărbaţi! Ajunşi în biroul nostru care nu se afla decât la trei minute distanţă de bustul Smarandei Gheorghiu, mai vârstnicul meu coleg mi-a înmânat broşura misterioasă care conţinea textul poate celei mai controversate dar şi celei mai spumoase conferinţe ţinute de Smara (14 aprilie  1896) la Atheneul Român. Pe pagina de titlu, cu litere citeţe, frumos rotunjite, încă se mai distingea dedicaţia Smarei către sora sa, Teodora Dudău! Subliniind acest amănunt care sporea substanţial valoarea înscrisului, l-am rugat ca şi altă dată pe “don’ Nae” să-mi lase broşura până a doua zi, cerere pe care i-o făceam de altminteri de fiecare dată în legătură cu cărţile pe care binevoia să mi le arate, la care, tot de fiecare dată, se învoia fără nici o umbră de rezervă.