Eu, cel ce-am fost pe vremuri poetul iscusit
Eu, cel ce-ţi stau în faţă şi versuri îţi recit,
Eu, ce-am cântat iubirea bogată-n gingăşii,  
Viitorime, află, e vremea să mă ştii…
( trad. , Eusebiu Camilar)
                                                                            
Lângă portul vechi al Constanţei (fostul Tomis în epoca romană), având în spate Muzeul de Istorie şi Arheologie al oraşului, se află amplasată statuia celebrului cântăreţ al iubirii din toate timpurile, Publius Ovidius Nasso. Monumentul a fost ridicat cu 122 de ani în urmă prin strădania municipalităţii şi este opera celebrului sculptor italian Ettore Ferrari, autor, între altele, şi al statuii lui Ion Heliade Rădulescu din faţa Universităţii Bucureşti sau a monumentului lui Abraham Lincoln din New York, ori a lui Garibaldi, la Rovigo, în Italia. O copie a statuii din vechiul Pont Euxin a fost realizată şi se găseşte din 1925 şi la Sulmona (Italia), locul naşterii (43, î.e.n.) bardului. În latină şi română, pe soclul statuii stau scrise cuvintele lăsate de poet pietrarilor în Cartea a III-a a Tristelor, Elegia a III-a, pentru a fi săpate pe mormântul în care ar fi dorit să i se aşeze urna funerară la Roma: Sub  astă  piatră zace OVIDIU, cântăreţul/ Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,/ O, tu, ce treci pe-aice, dacă-ai iubit vreodată, Te roagă pentru dânsul: să-i  fie somnul lin”. Nu a fost să fie! Exilat din anul 8 e.n. la Pontul Euxin de către împăratul Augustus, căruia nu a încetat să-i ceară clemenţa, cu oarece slugărnicie, din păcate, poetul cel mai reprezentativ al secolului de aur al literaturii romane se stinge din viaţă la câtiva ani după moartea tiranului, însă nici urmaşul acestuia, Tiberius, nu revine asupra edictului ale cărei pricini rămân neelucidate complet de două mii de ani. La data la care este surghiunit la Tomis şi opera sa interzisă în bibliotecile publice din capitala imperiului, Ovidiu avea 52 de ani, fusese încununat de zece ori cu lauri, cunoscuse din plin gloria, fiind foarte cunoscut la Roma mai ales graţie volumului Ars amandi (anul 1, e.n.), dar şi Metamorfozelor (un florilegiu de 250 de legende despre naşterea şi devenirea Universului). Plecând de la amănuntul că interdicţia care îl viza pe poet survine cam în aceeaşi perioadă cu exilul Iuliei, nepoata împăratului, şi al lui Decius Iulius Silanus, ale cărui legături nelegiuite cu aceasta erau binecunoscute, s-a presupus că dizgraţierea lui Ovidiu, pe fondul decăderii moravurilor la Roma, a fost legată cu fire tainice de acest episod.