Am luat primele ore de limbă franceză – pe la 8-9 ani – cu misterioasa domnişoară Renaté-Angela, o femeie în jur de 52-55 de ani, care locuia împreună cu mama sa într-un conac boieresc vechi dar cochet, situat la 10 minute distanţă de impozanta reşedinţă din Tomşani (circa  40 km. de Bucureşti) a boierilor Danaricu-Lăzărescu. Cu pielea obrazului întinsă, smeadă, felină în mişcări, îmbrăcată mai totdeauna într-o rochie de twed ecosez cu guler înalt peste care purta un fel de sarafan cu mâneci trei sferturi din lână neagră groasă, tricotată, Renaté-Angela mirosea atât de ciudat a cafea şi ambră (aveam să aflu mai târziu!), încât ajunsesem să adulmec mirosul specific salonului în care mă primea, întotdeauna jovială, încă de pe treptele înaltei scări de piatră de la intrare… Când ajungeam la dumneaei – mă programa exclusiv dimineaţa – o găseam fie prăjind pe plită grăunţe de orz (un surogat care, amestecat cu cicoare, ţinea loc în acele timpuri de cafea), fie măcinând la o râşniţă din alamă heteroclitul  amestec. Absolventă a Academiei Comerciale de la Paris, cu un doctorat în economie, fosta elevă a Institutului „Elena Doamna” din Bucureşti fusese prinsă de devastatoarea reformă monetară  lângă bătrâna sa mamă, parţial paralizată. Refuzase să plece din localitate chiar şi după  „naţionalizarea” din 1948, odată cu Lăzăreştii, iar acum (1955-1958)  trăia la limita supravieţuirii din fel de fel de expediente. O fostă îngrijitoare, care-i rămăsese devotată, împreună cu fiul ei veneau aproape zilnic să îi taie lemne, să lucreze în grădina de zarzavat, să spele, să măture. Ora noastră de franceză (!) consta în dictări, corectarea lucrării scrise şi a temelor pentru acasă, lecturi şi traduceri făcute de domnişoara dintr-o crestomaţie de texte franţuzeşti, cuprinse într-un manual pentru învăţarea limbii franceze aparţinând Mărgăritei Miller-Verghy.