Rude de sânge asemeni întregii protipendade a aristocraţiei româneşti, filantropi şi iubitori pasionaţi de artă, cei trei mari colecţionari s-a întâmplat să poarte acelaşi prenume…
Legat indestructibil de impresionişti, George Bibescu (1834-1902) a fost cel de-al patrulea copil al fostului domnitor al Ţării Româneşti, Gh. D. Bibescu. Socotit în Istoria literaturii franceze ilustrate publicată de Paul Hazard şi Joseph Bedier în 1924 scriitor de literatură franceză din România (a lăsat, printre altele,  o istorie a domniei tatălui său – un filofrancez notoriu! – Regne de Bibesco, 1893 şi o descriere a Expoziţiei Universale a României de la Paris, Exposition Universalle. La Roumanie. Avant – Pendant – Apres, 1890), cu studii militare la cea mai importantă şcoală de război din Franţa (Academia de la Saint-Cyr), George Bibescu s-a afirmat în prima tinereţe ca ilustru ofiţer al armatei franceze în colonii. În timpul războiului franco-prusac (1870-71) se spune că şi-a pus servitorii şi casa la dispoziţia răniţilor, contribuind cu alimente şi importante sume de bani din propria pungă la întreţinerea spitalului de campanie.
Provenind din familia domnitoare a Ţării Românesti care la 1866 încă nu renunţase definitiv la tron, cu multiple încrengături în elitele nobiliare şi intelectuale franceze, pe deasupra, cu un tată care era primit cu respect la curtea lui Napoleon al III-lea, George Bibescu, prieten el însuşi mai târziu cu regele Carol I şi regina Carmen Silva, era o persoană plină de farmec ce frecventa cu asiduitate saloanele literare şi boema artistică franceză. Printr-o întâmplare l-a cunoscut pe Renoir încă de pe vremea când acesta era doar un simplu pictor de porţelanuri, l-a urmărit apoi tot timpul şi s-a apropiat de impresionism prin grupul reunit în Société d’artists care reuşea, şi cu sprijinul său, în 1874, să deschidă în atelierul fotografului Nadar primul salon al antiacademiştilor.