Scriitor de fibră nativă, sută la sută, excelent povestitor de istorii reale şi insolite, poet şi eseist, Michel Houellebecq este cel mai imprevizibil şi cel mai controversat, dar şi cel mai tradus şi, evident, cel mai citit scriitor francez al momentului pe toate meridianele lumii. La cinci ani după foarte discutatul roman Posibilitatea unei insule (peste 400.000 de exemplare vândute), cu Harta şi teritoriul, în 2010, în pofida unor adversităţi şi prejudecăţi alimentate din greu de presa cu simpatii islamice din Hexagon, Michel Houellebecq îşi adjudecă râvnitul Premiu Goncourt (în valoare reală, după cum se ştie, de 10 euro!, însă cu un prestigiu de recunoaştere şi notorietate în lumea literară europeană fără egal). Aceeaşi presă care îl etichetase nu o dată drept reacţionar şi fascist sau pornograf, beţiv şi rasist (neuitând, în fond, niciodată faptul că într-un interviu din Lire (2001) afirmase că „religia cea mai tâmpită este totuşi islamul” – de unde un imens scandal şi chiar un proces !), îi va trece de acum evident cu vederea anumite extravaganţe, recunoscând în romancierul născut în insula Réunion, de ce nu? scriitorul de geniu. Nu mai departe de 19 septembrie 2011, Libération relata îngrijorat, de pildă, că Houellebecq a lipsit de la două întâlniri cu cititorii, programate cu două săptămâni în urmă în Olanda, ca, peste câteva zile, perfect înţelegător, să strecoare informaţia că, lipsit de celular şi de internet (pe care se pare că M.H. le detestă!), scriitorul pur şi simplu uitase de întâlnirile cu cititorii de la Haga şi Amsterdam. Supersensibilul şi plinul de idiosincrasii ideologice care este indiscutabil Michel Houellebecq nu a mai uitat însă la fel de uşor, dacă luăm bine seama, de reuniunea de la Madrid din 17 decembrie 2011 când Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense şi Centrul Cultural al Armatei din Madrid i-au decernat Marele Premiu Niram Art pentru literatura 2011 – Trofeul Mihail Sebastian, pentru întreaga operă.