Meritul realizării acestei antologii îi revine tânărului poet Daniel D. Marin, ale cărui versuri le-am auzit la o întâlnire a Cenaclului de la Muzeu, coordonat de Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache (ulterior, i-am citit cele două volume admirabile de poeme, Ora de vârf şi aşa cum a fost, ambele prefaţate elogios de Al. Cistelecan). În corespondenţa asiduă care a urmat, miza antologiei de faţă s-a conturat cu claritate: „Am exclus din start tot ce e exces douămiist (adică f. mult) şi am făcut o selecţie din ce mi-a plăcut, în jurul unei anumite sobrietăţi-gravităţi, preferând neostentativul exhibiţionismului gratuit, aducând în prim-plan (mai mult ca în orice alt demers editorial de acest fel, de până acum) poveşti cu personaje în locul confesiunii asumate direct. Am urmărit cu atenţie calitatea scriiturii, dar şi o anumită nelinişte «de fundal», care să o lege, să îi dea o anumită coerenţă la nivel de conţinut”.