Ziua Mondială a Poeziei
„salcia plângătoare înmugureşte prima”
În timp ce trimiteam în 21 martie 2008 mesajul meu tradiţional de Ziua Mondială a Poeziei, ca orice poet ce-şi respectă meseria, mi-a venit ideea să îndemn scriitorii să-şi adauge propriile cuvinte, ubi et orbi, către cetate şi lume: Dacă doriţi să amplificaţi această acţiune poetică spontană, absolut gratuită, într-o lume a utilitarismului copleşitor, adăugaţi propriile dvs. gânduri. Mica avalanşă echinocţială a continuat până duminică 23 martie 2008, ora 23,59, finalizându-se în paginile acestei reviste literare, prin oferta promptă şi solidară a prozatorului de veghe Dumitru Augustin Doman. Am trimis mesajul sărbătoresc unui număr de o sută de scriitori români, majoritatea poeţi, ale căror adrese de mail le aveam la îndemână, sub presiunea urgenţei. Au răspuns cu mulţumiri colegiale şi au salutat cu bucurie acţiunea din ziua echinocţiului de primăvară: Mircea A. Diaconu (Târgu Neamţ), Andrei Bodiu (Braşov), Liviu Antonesei (Iaşi), Magda Cârneci (Paris), Ioan Es. Pop (Bucureşti), Alexandru Cistelecan (Târgu Mureş), Dorin Popa (Iaşi), Horia Gârbea (Bucureşti). Cei mai mulţi au trimis mici bijuterii poetice, conturând o minunăţie de frumuseţe literară, pe care o aveţi în faţă. Le mulţumesc tuturor celor care au răspuns, inclusiv cu tăcerile lor – golul verigilor în acest lanţ viu de poezie, la intrarea într-o nouă primăvară a lumii.
Într-una din nopţile acestei acţiuni poetice spontane, am alergat o oră pe malul lacului Crângaşi, din Bucureşti, aproape de miezul nopţii. Am văzut luna luminând peste echinocţiul de primăvară al anului 2008, înconjurată de haloul fascinant al unui dublu curcubeu. Mi s-a părut atât de important să nu pierdem legătura cu Întregul, să ţinem mereu deschisă legătura cu Cerul. Ştie cineva de câte ori se întâmplă într-o viaţă de om fenomenul cosmic rar ca luna plină să lumineze peste echinocţiul de primăvară, date calendaristice în funcţie de care vechii pământenii stabileau duminica Învierii? Dacă veţi ieşi într-una din nopţile acestea sub cerul liber, în larg, veţi simţi cât de puţini suntem în materie cei care ne putem bucura de clipa vie şi solidară de frumuseţe a lumii. A întregii lumi. În singura noastră viaţă.
Cum să nu credem în poezie, cu frumuseţe şi multă speranţă?
Într-una din nopţile acestei acţiuni poetice spontane, am alergat o oră pe malul lacului Crângaşi, din Bucureşti, aproape de miezul nopţii. Am văzut luna luminând peste echinocţiul de primăvară al anului 2008, înconjurată de haloul fascinant al unui dublu curcubeu. Mi s-a părut atât de important să nu pierdem legătura cu Întregul, să ţinem mereu deschisă legătura cu Cerul. Ştie cineva de câte ori se întâmplă într-o viaţă de om fenomenul cosmic rar ca luna plină să lumineze peste echinocţiul de primăvară, date calendaristice în funcţie de care vechii pământenii stabileau duminica Învierii? Dacă veţi ieşi într-una din nopţile acestea sub cerul liber, în larg, veţi simţi cât de puţini suntem în materie cei care ne putem bucura de clipa vie şi solidară de frumuseţe a lumii. A întregii lumi. În singura noastră viaţă.
Cum să nu credem în poezie, cu frumuseţe şi multă speranţă?