Când logica minţii întâlneşte logica inimii
Cunoscut la noi prin cărţile pentru copii din ciclul Cronicile din Narnia, C.S. Lewis este în primul rând un mare autor creştin. Deşi catolic, el reuşeşte să vorbească despre esenţa creştinismului, fără a-l edulcora, adică despre ceea ce face ca un creştin să-l recunoască pe altul ca fiind creştin indiferent de confesiune. Pentru aceasta e indispensabilă capacitatea de a distinge creştinismul de tot ce nu este el. Cărţile creştine ale lui C.S. Lewis sunt apologetice, în sensul apărării credinţei de tot ceea ce ar putea-o deturna şi falsifica. În modernitate, ca de altfel şi în postmodernitate, duşmanii exteriori sunt mai puţin făţişi, pericolul venind dinspre înţelegerile greşite, de obicei căldicele ale credinţei fierbinţi propăvăduite de Iisus Hristos, de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Admirabilă la acest profesor de la Oxford şi Cambridge este întâlnirea dintre ştiinţa logicii şi imaginaţie care face ca în loc de tratate plicticoase, în general neconvingătoare, să citim nişte eseuri în stil pascalian, în care argumentele logice reuşesc să convingă fiindcă reuşesc în mişcarea lor să preia partea afectivă, sufletul, conducându-l spre intuirea acelor ˝treburi cereşti˝(aşa se intitulează o antologie din textele sale).
Desfinţarea omului (traducere de Petruta-Oana Naidut, Ed. Humanitas, 2004) cuprinde trei conferinţe ţinute în 1943, aşadar în timpul celui de-al doilea Război Mondial, la Universtatea din Durham. Cartea poate fi citită ca pe o developare pas cu pas a logicii ispitei şarpelui din Paradis. Care sunt consecinţele, ce n-au încetat până în ziua de azi şi nu vor înceta până la sfârşit, îndemnului adresat Evei şi prin ea lui Adam de a gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului, cu promisiunea că vor fi ca Dumnezeu?, aceasta cred că este problema lui C.S Lewis în cele trei conferinţe intitulate: Oameni fără piept, Calea, Desfinţarea omului.
Când logica minţii întâlneşte logica inimii Cunoscut la noi prin cărţile pentru copii din ciclul Cronicile din Narnia, C.S. Lewis este în primul rând un mare autor creştin. Deşi catolic, el reuşeşte să vorbească despre esenţa creştinismului, fără a-l edulcora, adică despre ceea ce face ca un creştin să-l recunoască pe altul ca fiind creştin indiferent de confesiune. Pentru aceasta e indispensabilă capacitatea de a distinge creştinismul de tot ce nu este el. Cărţile creştine ale lui C.S. Lewis sunt apologetice, în sensul apărării credinţei de tot ceea ce ar putea-o deturna şi falsifica. În modernitate, ca de altfel şi în postmodernitate, duşmanii exteriori sunt mai puţin făţişi, pericolul venind dinspre înţelegerile greşite, de obicei căldicele ale credinţei fierbinţi propăvăduite de Iisus Hristos, de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Admirabilă la acest profesor de la Oxford şi Cambridge este întâlnirea dintre ştiinţa logicii şi imaginaţie care face ca în loc de tratate plicticoase, în general neconvingătoare, să citim nişte eseuri în stil pascalian, în care argumentele logice reuşesc să convingă fiindcă reuşesc în mişcarea lor să preia partea afectivă, sufletul, conducându-l spre intuirea acelor ˝treburi cereşti˝(aşa se intitulează o antologie din textele sale).
Desfinţarea omului (traducere de Petruta-Oana Naidut, Ed. Humanitas, 2004) cuprinde trei conferinţe ţinute în 1943, aşadar în timpul celui de-al doilea Război Mondial, la Universtatea din Durham. Cartea poate fi citită ca pe o developare pas cu pas a logicii ispitei şarpelui din Paradis. Care sunt consecinţele, ce n-au încetat până în ziua de azi şi nu vor înceta până la sfârşit, îndemnului adresat Evei şi prin ea lui Adam de a gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului, cu promisiunea că vor fi ca Dumnezeu?, aceasta cred că este problema lui C.S Lewis în cele trei conferinţe intitulate: Oameni fără piept, Calea, Desfinţarea omului.