Se spune că umorul este cealaltă faţă a tragicului. La Michel Tournier, în Jurnal extim, numit aşa pentru a-l contrapune jurnalului intim (primul fiind excentrat, al doilea autocentrat), există din abundenţă umor, mai ales „negru”, plus autoironie; totul pe un fond de calm al împăcării cu firea şi implicit cu propria moarte. Ai în permanenţă impresia de linişte, deşi de multe ori e vorba de cea de dinaintea furtunii, alteori din timpul ei sau după ce a trecut. De altfel, jurnalul consemnează multe furtuni ce au loc în satul Choisel, lângă Paris, unde autorul locuieşte într-un prezbiteriu. Acea linişte de care vorbeam este mereu pe muchie de cuţit şi constă într-un echilibru foarte rafinat între simţul tragicului şi simţul umorului. Dacă primul n-ar exista, umorul ar degenera în cinism sau în farsă. Invers, dacă n-ar fi dublat de umor, tragicul s-ar descărca brusc, epuizându-se în tragedie.

* Michel Tournier, Jurnal extim,
trad. de Radu Sergiu Ruba, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009