Carl Gustav Jung, celebrul discipol freudian devenit disident este, precum se ştie, autorul teoriei arhetipurilor ce constituie aşa-numitul inconştient colectiv. Respectiva teorie are aplicaţii în psihopatologie, la studiul şi tratamentul psihozelor, dar şi în cercetarea asupra mitologiei, religiei, fenomenelor oculte, alchimiei etc. Cultura lui Jung este în acest domeniu, ca şi a prietenului său Mircea Eliade, uriaşă. Volumul 15 al Operelor sale complete, intitulat Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă, apărut anul acesta la editura bucureşteană Trei în traducerea Gabrielei Danţiş, grupează, după cum indică şi titlul, două categorii de texte: unele referitoare la ştiinţă, precum Paracelsus ca medic, două studii despre Freud şi unul despre sinologul Richard Wilhelm şi altele privind raporturile psihologiei analitice cu arta. Prezentarea mea se va limita la două texte de psihologia literaturii. Primul este o conferinţă ţinută în 1922 la Zürich, intitulată Despre legăturile psihologiei analitice cu opera literară. Cel de-al doilea, Psihologie şi literatură, a fost publicat în 1930 şi a fost scris tot pentru o conferinţă despre care nu se ştie însă dacă a fost ţinută.
Jung stabileşte de la început limitele unei abordări psihologie a artei: ea nu are ca obiect esenţa artei, ci doar procesul creaţiei artistice în măsura în care este şi un proces psihic. Niciun fel de psihologie nu poate explica pe deplin misterul artei, în ciuda pretenţiilor şcolii psihanalitice freudiene de a reduce arta la complexele artistului provenind din prima copilărie. Aici ar fi de precizat că în ceea ce-l priveşte pe Freud, cel puţin, acuzaţia de reducţionism, valabilă în legătură cu abordarea religiei, nu se poate susţine în privinţa tratamentului acordat artei. În textele de psihanaliză aplicată consacrate unor opere ale literaturii sau artelor plastice (a se vedea Eseuri de psihanaliză aplicată, trad. de Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. Trei, Bucureşti, 1999), Freud va pune chiar bazele unei estetici orientate spre determinarea mijloacelor prin care artistul face comunicabil inconştientul acultural.