Fevronia Novac s-a născut la 28 ianuarie 1969 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti (secţia română-arabă) şi a obţinut un doctorat în literatură franceză la Universitatea din Ottawa. Lucrează pentru Consiliul de cercetare în ştiinţe umane în Canada.
 Nicolae Manolescu scrie despre poezia ei din anii ’90: „Fevronia Novac a debutat în revista Amfiteatru în 1987 şi, editorial, în 1992, în volumul colectiv de la Litera intitulat Ficţiuni. A publicat versuri în alte reviste, inclusiv în România literară, ai căror cititori o cunosc mai bine ca eseist şi critic literar. Face parte din promoţia ’90. Poeziile ei se remarcă prin oralitate, confesiune şi sarcasm, amintindu-le pe ale tânărului Geo Dumitrescu. Precumpănitoare, în aproape toate, sunt inteligenţa şi o imaginaţie bine temperată.”   
Fevronia Novac a mai publicat poezie în limba română în revistele Argeş, Orizont, Luceafărul (serie nouă), Contrapunct şi Agora (SUA). În 1997, publică o carte de poeme intitulată Barbie, Mafalda, Fevi la Editura Cartea Românească, cu o prezentare de Ovid S. Crohmălniceanu pe care o reproducem: „Vă amintiţi de fetiţa Samanthei ? Dacă, făcându-se mare, aceasta simţea chemarea să scrie versuri, probabil că ele ar fi arătat ca poeziile Fevroniei Novac. Semnul descendenţei dintr-o familie de vrăjitoare, emblematica mătură, apare chiar de câteva ori în cuprinsul lor. Dar mai grăitoare e starea de imponderabilitate şi telecinetică, la care fiica Samanthei supune obiectele aflate în universul  ei poetic, o veritabilă cameră cu jucării animate prin forţe magice. Nici o dulcegărie nu se întâlneşte însă aici. Ba transpar şi multe din durităţile lumii reale, exorcizate cu umor şi distorsiune amuzantă, după capriciile fanteziei. Darul de a umbla printre mizerii zilnice, pe muzică rock şi fără a face niciodată un pas greşit, se cheamă graţie. Fevronia Novac o posedă. Aceasta spune totul.
 Senzaţia e că o însoţim, dincolo de oglindă, pe o Alice precoce, care a aflat multe, foarte multe, fără a-şi fi pierdut, totuşi candoarea infantilă. Dacă poeţii sunt oamenii care n-au ucis copilul din ei, şi atunci când au ajuns persoane mature, Fevronia Novac aparţine sigur acestei tagme.”
Împreună cu un grup de tineri scriitori (Ara Şeptilici, Vlad Pavlovici, Alexandru Pleşcan, Ion Manolescu şi Andrei Zlătescu), a pus bazele Clubului literar, iar alături de prozatoarea Cătălina Novac a elaborat „Un Manifest cultural feminist” (România literară, nr. 32, 1997). Poeta a tradus şi publicat din proza si poezia americane, din poezia canadiană şi din poezia arabă.
Despre poezia Fevroniei Novac s-a scris elogios, dar cel mai emoţionant portret i-a fost dedicat de poetul Cristian Popescu.  
Poemele din acest grupaj fac parte dintr-o carte în pregătire, inspirată, în cea mai mare parte, de Marie, fetiţa poetei.