Dacă oamenii s-ar putea naşte singuri, fără părinţi, s-ar putea spune că bărbatul acesta este în întregime propria sa operă. Şi aceasta nu pentru că a fost purtat pe aripa norocului. El a deschis ochii cunoaşterii într-o lume îndârjită, duşmănoasă, încăierată, care nu-l aştepta, nu-l dorea, nu-l voia. Pentru care ar fi fost mai bine să se nască mort. Mort şi neştiut de nimeni altcineva, în afară de femeia care l-a purtat în pântec, tăinuindu-şi păcatul.Iată un început de poveste care, dacă n-ar fi absolut autentică, s-ar putea crede că ne aflăm în faţa unui roman de-a dreptul fabulos.