Istoria se (auto)corectează si se revanşează

Motto: „Creaţia nu înseamnă imitaţie sau repetiţie”.
 
Din punctul meu de vedere, măreţia unei naţii este dată de istoria şi mai ales de conducătorii săi, cei care au ştiut să modeleze cursul trecerii prin veacuri a neamului lor.
Judecând istoria după acest criteriu, suntem pe deplin îndreptăţiţi să afirmăm că suntem reprezentanţii unei naţiuni civilizate, cu rădăcini trainic înfipte în cultura şi trecutul istoric al continentului european şi prin extrapolare al umanităţii.
Ei bine, putem spune acest lucru tocmai datorită eforturilor înaintaşilor noştri, iar dacă ne oprim numai la istoria ultimului veac şi jumătate, cu uşurinţă am putea remarca strădaniile şi înfăptuirile Brătienilor.
Demni reprezentanţi ai acestor meleaguri, argeşene în general şi piteştene în particular, făuritori, întregitori şi modernizatori de ţară, Brătienii s-au bucurat, preţ de un veac, de întreaga apreciere a concitadinilor lor. Aveau să fie şterşi din istoria neamului din care făceau parte şi puşi la index, ca şi duşmani ai luptei de clasă, în timpul construcţiei comuniste.

2007-09-12T17:00:00+03:00