NICOLAE OPREAFundamentul romantic macedonskian

Prin jocul hazardului, atât Macedonski cât şi impunătorul său contemporan, Eminescu, debutează la aceeaşi vârstă – 16 ani -, amândoi în reviste ardelene. Mihai Eminescu publicase în 1886, în Familia din Pesta (ulterior, Oradea), poezia De-aş avea…; Alexandru Macedonski îl urmează în 1870 cu poezia Dorinţa poetului, în Telegraful român din Sibiu. Începuturile literare macedonskiene nu sunt, însă, la fel de faste şi promiţătoare precum ale creatorului Luceafărului. Tonalitatea şi atmosfera primei poeme – lamartinizantă în fond – sunt îmbibate de “patruzecioptismul” lui Heliade Rădulescu. Un limbaj nefixat, pe alocuri italienizant, reafirmarea principiilor de egalitate şi libertate naţională, satirizarea generaţiei care şi-a trădat idealurile – toate aceste trăsături trimit direct la sorgintea paşoptistă. În plus, se face simţită identificarea confesiunii lirice cu „plânsul şi suspinul” în spiritul „jelaniei profetice” a lui Vasile Cârlova. Până la debutul editorial grăbit al lui Macedonski, spre a urma firul comparaţiei, Eminescu publicase câteva din poemele sale de excepţie în Convorbiri literare: Venere şi Madonă, Epigonii, Mortua est!, Floare-albastră, Înger şi demon, Egipetul. În schimb, Prima-verba din 1872 va însuma poezii vădit înrâurite de spiritul şi litera precursorilor. Tristeţea “dulce”, melancolica regresiune în timp,  cu puzderia de suveniruri şi filomele, ”desperarea” în singurătate şi profunda decepţie provocată de “generaţia de tot slăbită”(1872! şi  Tânărul bătrân consună tematic cu Junii corupţi), uzate de preromantici, deveniseră veritabile “poze” în lirica romantică românească. Nu lipseau „verginele” lui Bolintineanu şi o serie de iubite inspiratoare (Celestina, Margareta, Elisabeta) evocând de-a dreptul disponibilitatea amoroasă a unui Costache Conachi. Ca semn distinctiv,  se remarcă totuşi registrul dublu al primelor creaţii macedonskiene: de o parte, efuziunea lirică, sentimentală, de cealaltă, satira virulentă (mai cu seamă, în Scriitorul, subintitulată „poemetă-satiră”).
2011-05-02T16:00:00+03:00