„Eminescu, Creangă, Caragiale nu au luat premii, au devenit premii”.
Ioana Pârvulescu, Prejudecăţi literare

Nu demult, Cafeneaua literară, revista condusă de poetul Virgil Diaconu, analiza (în nr. 8/2007) „problema premiilor”, în editorialul Cultura şi cultura de masă.
„Ce premii a dat comunismul? El a dat premii pentru literatura ideologică sau aservită ideologic, pentru manele literare şi creaţii manelizate şi a mai scăpat printre degete câteva premii pentru creaţiile de valoare care şi-au tuns aripile”.
Nu e aşa. „Şi-au tuns aripile” premianţii din ’70, cel mai liber an comunist? Ana Blandiana (A treia taină), Ilie Constantin (Colina cu demoni), Buzura (Absenţii), Romulus Guga (Nebunul şi floarea) N. Manolescu (Contradicţia lui Maiorescu), S. Damian (Intrarea în Castel), Emil Brumaru (Versuri), Radu Petrescu (Matei Iliescu), Al. Paleologu (Spiritul şi litera), Valeriu Cristea (Interpretări critice)? Mă îndoiesc. Iar Augustin Buzura a fost premiat în ’70 pentru Absenţii şi interzis în ’71, ca în ’80 să ia din nou distincţia la proză, fără să-şi „aservească” literatura dogmei.
Ortomanii PCR au fost răsplătiţi cu premii-mamut pentru aliniere, şi Virgil Diaconu are dreptate numai dacă se referă la marii laureaţi ai anilor cincizeci: Toma-Deşliu-Frunză-Beniuc-Davidoglu-Galan etc., toţi unul şi una: Nina Cassian. Era pe vremea când Aurel Baranga descoperise Reţeta fericirii (piesa de teatru din ‘57), de vreme ce obţinea atâtea Premii de Stat. Vezi şi Pentru fericirea poporului, scrisă în colaborare cu N. Moraru.